România, felicitată la Bruxelles pentru rezultatele obținute în prima parte a deținerii Președinției Consiliului UE

România, felicitată la Bruxelles pentru rezultatele obținute în prima parte a deținerii Președinției Consiliului UE

 

 

Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, a condus dezbaterile Consiliului EPSCO, care a avut loc vineri, 15 martie, la Bruxelles, unde s-a discutat despre inițiativa pentru îmbunătățirea funcționării pieței muncii și Regulamentul privind Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEG).

România a fost felicitată cu această ocazie, de către comisarul european pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune, Marianne Thyssen, dar și de către mai mulți miniștri ai Muncii din Statele Membre, pentru că, în numai două luni de la preluarea Președinției Consiliului UE, a reușit să ajungă la un acord provizoriu cu Parlamentul European pe toate cele patru priorități din domeniul muncii și afacerilor sociale, pe care și le-a asumat pe timpul deținerii Președinției Consiliului UE:

– Directiva privind creșterea transparenței și predictibilității la locul de muncă;

– Propunerea de regulament de constituire a Autorității Europene a Muncii (European Labour Authority – ELA);

– Directiva privind expunerea lucrătorilor la agenții cancerigeni;

– Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea de familie.

Oficialii europeni prezenți la Bruxelles au ajuns la o abordare generală parțială pe marginea propunerii de Regulament privind Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEG). FEG are ca obiectiv menținerea sau reintegrarea lucrătorilor pe piața forței de muncă, în urma disponibilizării lor în contextul unor procese de restructurare, prin finanțarea de măsuri active de ocupare a forței de muncă. Asistența din partea FEG se adaugă la eforturile depuse de statele membre la nivel național, regional și local.

Discuțiile din cadrul EPSCO au vizat și alocarea de resurse adecvate pentru sporirea oportunităților de angajare, în special pentru persoanele care nu sunt integrate pe piața forței de muncă, și adoptarea de măsuri preventive.

Statele membre UE trebuie să găsească, în același timp, soluții pentru a face față schimbărilor structurale induse de evoluțiile tehnologice rapide, precum digitalizarea, automatizarea, robotica și inteligența artificială, dar și la cererea tot mai mare de competențe diferite pe piața muncii. Fenomenul este accentuat și de îmbătrânirea demografică și migrație, astfel încât la nivelul UE există preocuparea ca toți cetățenii, inclusiv persoanele vârstnice să dobândească și îmbunătățească, în mod continuu, cunoștințele și abilitățile care să le permită să rămână activi și independenți.

Dezvoltarea competențelor pentru adulți trebuie să rămână o prioritate pentru toate statele membre, în contextul schimbărilor socio-economice din UE. În contextul actual, oamenii trebuie să înțeleagă că nu se mai pot baza doar pe educația și formarea inițială. Ei trebuie să-și actualizeze și să-și reînnoiască cunoștințele pentru a face față provocărilor de pe piața muncii, iar noi trebuie să luăm măsurile necesare pentru a menține un echilibru între formarea profesională și educație, responsabilitățile indivizilor și ale angajatorilor”, a declarat ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi.

Miniștrii prezenți la Consiliul EPSCO au analizat măsurile care pot fi luate în contextul Pilonului european al drepturilor sociale în vederea unei mai bune corelări a politicilor privind ocuparea forței de muncă și protecția socială, ce instrumente sunt necesare pentru a consolida inițiativele naționale și locale în vederea creării de locuri de muncă de calitate care să ducă la o creștere incluziunii și ce reforme sunt necesare pentru combaterea eficientă a șomajului.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry