Soluții pentru o dezvoltare regională durabilă, prezentate în cadrul conferinței internaționale „Valorile europene în regiunile din România”

Peste 30 de experți naționali și internaționali au împărtășit expertiză, resurse, exemple de bună practică, propuneri și inițiative în cadrul conferinței internaționale online “Valorile europene în regiunile din România“, organizată de Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG.

În cadrul evenimentului, Elisa FERREIRA, Comisar European pentru Coeziune și Reforme, a subliniat faptul că Europa, și implicit România, se află într-un moment-cheie, în care trebuie privit spre viitor și identificate acele investiții care ar putea oferi oamenilor o viața mai bună și un viitor mai bun și care, în același timp, să fie adaptate la noul scenariu generat de pandemie.

Elisa FERREIRA a vorbit și despre modul în care Uniunea Europeană sprijină regiunile din România în aceste vremuri de încercare:

“Agențiile pentru Dezvoltare Regională și cetățenii din România trebuie să facă față provocărilor secolului 21, fie că este vorba despre revenirea după pandemie, sau despre tranziția digitală și verde. Ce putem reține din această criză este rolul important pe care îl joacă Uniunea Europeană și modul în care aceasta sprijină regiunile, afacerile locale și dezvoltarea regională […]. Noi ne luăm angajamentul să sprijinim regiunile din România, prin instrumente și resurse, dar doar împreună putem să facem ca lucrurile să funcționeze”.

România are motive să fie încrezătoare, au apreciat reprezentanții Comisiei Europene. Urmează ani importanți pentru dezvoltarea regiunilor, datorită fondurilor europene. Această oportunitate unică este și o responsabilitate majoră, nu numai pentru a realiza o recuperare mai eficace după pandemie, ci și pentru a reconstrui mai bine, a investi înțelept într-o economie mai ecologică, mai digitalizată și mai competitivă.

Discursul integral al Elisei FERREIRA poate fi vizualizat aici.

Cei aproape 800 de participanți la conferință au primit răspunsuri la întrebări legate de viitorul regiunilor din România. Autoritățile publice trebuie să planifice și să prioritizeze strategic viitoarele investiții și să asigure, în același timp, o dezvoltare echilibrată, astfel încât întregul teritoriu să rămână dinamic din punct de vedere economic, al locurilor de muncă, al transportului public sau al infrastructurii pentru sănătate și educaţie. Motoarele principale ale dezvoltării regionale în viitoarea perioadă vor fi proiectele inovatoare, cele care sprijină o economie neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon și care pun în prim plan nevoile cetățenilor. Pentru ca investițiile viitoare să fie implementate cu succes, autoritățile publice locale trebuie să își dezvolte, în continuare, capacitatea administrativă și să implice actorii regionali, locali și cetățenii într-un parteneriat democratic deplin.

Referitor la investițiile din fonduri europene, Sorin MAXIM, directorul general al ADR Vest și Președintele Asociației ROREG a făcut următoarea precizare:

“Astăzi în limbajul nostru comun există reflexul de a spune că trebuie să ne implicăm cu toții ca să cheltuim banii europeni. Eu spun că trebuie să investim banii europeni, și nu doar să-i cheltuim. Este o nuanță care trebuie corectată, atât în limbaj, cât și în abordare. La fel, și valorile europene, trebuie să le transferăm în planurile, programele și proiectele noastre”.

Aida LIHA-MATEJICEK, Coordonatorul Direcției România din cadrul Comisiei Europene, și-a arătat aprecierea față de Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG, pe care o privește ca pe un model de bună practică în dezvoltarea regională, declarând: “Faptul că au fost aduse laolaltă toate cele 8 ADR-uri în cadrul conferinței este un lucru extraordinar […]. Noi, de la Comisia Europeană, vom continua să vă sprijinim. Am ținut legătura constant cu dumneavoastră pentru finalizarea programelor operaționale regionale, care sunt printre cele mai avansate dintre cele 16 la nivel național […]. Felicitări pentru eforturile depuse! Știm că rezultatele vin după ani de muncă și că roadele muncii nu pot fi culese de pe o zi pe alta”.

Prezentările experților din cadrul panelurilor (Regiuni verzi, Instrumente de dezvoltare urbană, Regiuni inovatoare și Dezvoltarea capacității administrative la nivel regional) pot fi consultate aici.

În perioada imediat următoare, vom publica pe pagina Asociației ROREG (www.roreg.eu) un material detaliat, care va furniza cele mai importante concluzii, idei și exemple de bună practică discutate, un adevărat centralizator de resurse pentru planificarea și dezvoltarea regională în perioada 2021-2027, precum și înregistrarea conferinței.

ADR Vest și Asociația ROREG apreciază implicarea partenerilor și mulțumește tuturor participanților.

Mai multe informații despre activitatea și acțiunile viitoare ale Asociației ROREG, puteți găsi pe pagina web: www.roreg.eu.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry