A.Danaila: “Domnul primar a pierdut aceasta confruntare cu noi”

A.Danaila: “Domnul primar a pierdut aceasta confruntare cu noi”

 

 

In cadrul ultimei conferinte de presa, liberalii s-au declarat multumiti de rezultatele pe care le-au inregistrat pana la momentul actual, in ceea ce priveste strangerea de samnaturi pentru referendum.

“Cele mai mari surprize cu privire la strangerea de semnaturi si cu privire la sprijinul pe care l-am avut, din partea cetatenilor a venit din zone care erau consacrate a sustinatorilor PSD. Din zone pe care domnul Mangiurea, la PSD le conduce din punct de vedere politic, ma refer aici la Brailita, Vidin si Progresu. In ultima saptamana cel putin, la sedinte, membrii PSD au transmis oamenilor ca este ilegal sa-si dea datele personale pentru referendum. Daca isi dau datele personale pentru referendum, au sansa sa fie anchetati penal, pentru ca este ilegal, in urma modificarii legislatiei privind datele cu caracter personal”, a declarat presedintele PNL, Alexandru Danaila.

In ceea ce priveste Legea care ar putea elimina taxa pe apa de ploaie din facturile brailenilor, presedintele PNL Braila considera ca primarul ar trebui sa recunoasca ca a pierdut aceasta lupta.

“Inca o data vreau sa spun ca domnul primar, indiferent in ce mod se va solutiona aceasta problema in Consiliul Local, a pierdut aceasta confruntare cu noi si ar trebui sa se gandeasca foarte bine, ca nu totul se rezuma la o confruntare intre putere si opozitie, ci totul se rezuma la efectele pe care masurile adoptate de noi le au, in raport cu cetatenii din Braila”, a atras atentia presedintele liberalilor.

 

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry