Au uitat de ce au fost aleși! Cine sunt consilierii din Mircea Vodă care au votat împotriva dezvoltării comunei?

Au uitat de ce au fost aleși consilieri locali și au uitat și jurământul pe care l-au făcut la începutul mandatului! S-au lăsat atrași în jocuri de culise care distrug proiectele de dezvoltare ale comunei Mircea Vodă! Peste doar câteva luni, tot ei, vor veni în fața electoratului să promită ”marea cu sarea”

În an electoral, când aleșii noștri ar trebui să facă tumbe, să ne demonstreze că încă merită să punem ștampila pe ei, majoritatea consilierilor din comuna Mircea Vodă s-a gândit să-l saboteze pe primarul în funcție, cu costul dezvoltării comunei. Așa se face că, la ultima ședință de Consiliu Local, 11 consilieri, în frunte cu viceprimarul Romică Popa, au sabotat bugetul și proiectele comunei pe anul 2024.

Bucătaru Florin, Stareț Liviu, Stareț Rodica, Pîrlog Aurelian, Vasile Costică, Boboc Daniel, Spînu Aurel, Brebenel Dumitru, Stareț Marian și Zaharia Steluța, nu au votat bugetul comunei pe anul 2024, deși viceprimarul comunei a fost consultat înainte de a fi supus la vot proiectul.

”Este clar un act de sabotaj electoral! Singurii care au de suferit de pe urma acestor jocuri politice murdare sunt locuitorii comunei Mircea Vodă, care nu au nicio vină!  Acești indivizi, care vor veni și anul ăsta să ceară votul oamenilor, au hotărât că interesele proprii sunt mai importante decât cele ale cetățenilor comunei”, a declarat primarul comunei Ion Ionescu.

Așa cum a fost propus, bugetul a fost votat doar de doi consilieri, care au pus mai presus de toate interesele locuitorilor comunei: Munteanu Marian și Vizireanu Petru, consilieri locali aleși pe listele Partidului Social Democrat.


Primarul comunei Mircea Vodă, Ion Ionescu: ”Au refuzat să aprobe finalizarea proiectelor pentru care, în anii trecuți, Primăria a cheltuit foarte mulți bani”

Primarul comunei spune că se confruntă cu o situație nemaiîntâlnită. Aceeași consilieri care au votat inițial proiectele și demararea lucrărilor, în prezent, refuză să mai voteze finalizarea lor. Dezvoltarea comunei este pusă în pericol de interese personale și jocuri politice murdare.

”Au refuzat să aprobe finalizarea proiectelor Teren sport (balon) Dedulești, Capela Dedulești, Piața Mircea Vodă, proiecte pentru care au fost cheltuite sume importante de bani, până în prezent, cu aprobarea acelorași consilieri locali. Au modificat suma alocată Zilei Comunei, acest eveniment fiind imposibil de organizat, în condițiile actuale. Aceștia sunt indivizii care, pentru bunăstarea personală, sunt în stare de ORICE”, a transmis primarul comunei, Ion Ionescu.


În spatele acestor jocuri murdare s-ar afla chiar fostul primar al comunei, Alexandru Moșescu!

Fostul primar al comunei, Alexandru Moșescu, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, a încheiat, în calitate de Primar al Comunei Mircea Vodă, un contract de prestări servicii medicale cu Cabinetul medical al Comunei Mircea Vodă, cabinet în cadrul căruia soția sa deține funcția de asistent medical. Primarul comunei brăilene Mircea Vodă, Alexandru Moșescu, a pierdut definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI). Moșescu era acuzat de conflict de interese, într-un dosar deschis de ANI în octombrie 2014.

Surse din PNL spun că Moșescu vrea să revină la conducerea Primăriei Mircea Vodă, motiv pentru care ar fi făcut mai multe înțelegeri cu actualii consilieri locali, inclusiv cu viceprimarul Romică Popa. Astfel, sub presiune politică, consilierii au ales să saboteze proiectele de dezvoltare ale comunei Mircea Vodă.

Mai mult, Romică Popa ar fi negociat cu Moșescu poziția de viceprimar pentru următorul mandat, cu condiția de a-l susține pe fostul edil, în următoarea campanie electorală. Interesele viceprimarului nu se opresc aici, se pare că acesta ar fi facilitat angajarea fiicei sale în funcția de asistent comunitar.


Cu foarte mult tupeu, Moșescu chiar a încercat să candideze în 2020 la alegerile locale.

Biroul Electoral Mircea Vodă i-a validat candidatura lui Moșescu folosind un pretext incredibil. Biroului Electoral de Circumscripție Comunală nr. 21 Mircea Vodă, a motivat la acea vreme decizia:

”A rezultat faptul că nu există o hotărâre judecătorească definitivă care să interzică domnului Moșescu exercitarea dreptului de a candida și a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice (n.r. !!!). Art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010 stabilește interdicția de a ocupa o funcție eligibilă pentru o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului în cazul acestui candidat. Această interdicție vizează decăderea din dreptul de a mai exercita o funcție publică pentru o perioadă de 3 ani, dar NU ȘI DECĂDEREA DIN DREPTUL DE A CANDIDA”.

Cu alte cuvinte, Biroul Electoral spunea că Moșescu poate candida pentru o funcție pe care nu o poate ulterior ocupa.

La un an după ce ANI l-a găsit vinovat și i-a impus interdicția de a mai candida, Moșescu a încercat în fel și chip să țină cu dinții de această candidatură.

Judecătoria Făurei nu a fost de aceeași părere și a anulat, la data de 13 august 2020, candidatura primarului Moșescu.

În final, PNL a fost nevoit să găsească un alt candidat, iar pentru funcția de primar al comunei Mircea Vodă a intrat în cursă Aurelian Pîrlog, care a și pierdut alegerile în fața candidatului PSD, Ion Ionescu.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry