Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, a explicat care au fost motivele care au dus la excluderea Dianei Şoşoacă din partid

Diana Şoşoacă a fost exclusă din AUR. Claudiu Târziu a explicat cum au decurs lucrurile și de ce AUR a ajuns la o asemenea decizie.

Sunt motive de indisciplină de partid şi motive de inadecvare la codul de conduită parlamentară. Sunt anumite documente pe care trebuie să le înaintăm spre conducerea Senatului şi îşi va pierde toate funcţiile ca urmare a acestei decizii. Dânsa a fost avertizată în repetate rânduri. Ne aducea prejudicii de imagine de foarte multă vreme, cu ieşirile publice necontrolate. Şi nu vorbim aici doar de cele particulare, la televiziuni sau în live-urile de pe Facebook, ci şi în Parlamentul României, unde nu a reuşit să se adapteze la nişte norme pe care trebuie să le acceptăm cu toţii. Nu putem să ne comportăm acolo altfel decât într-un registru al normalităţii, al politeţii şi al respectului faţă de ceilalţi parlamentari. Nu ne purtăm ca pe stradă, nu suntem pe stadion”, a explicat copreşedintele AUR, Claudiu Târziu, pentru DCNEWS.

Diana Şoşoacă era preşedinta Comisiei Împotriva Abuzurilor din Senat, dar şi membru în Comisia Juridică, precum şi secretar al Grupului Parlamentar AUR.

Am rugat-o să aibă o altfel de atitudine, am rugat-o şi să respecte anumite decizii ale partidului. A spus că da şi a făcut tot ce a crezut dânsa. Îmi pare rău pentru această pierdere, nu e uşor să te lipseşti de un parlamentar. Are calităţi indubitabile ca jurist şi om implicat civic, mi-ar fi plăcut să putem face echipă cu dânsa, am încercat asta. Eu sunt un om care caută punţi, caută să lucreze în echipă. Toate lucrurile pe care le-am realizat au fost cu echipe, cred că echipele sunt foarte valoroase. I-am transmis asta, dar uneori trebuie să tai, pentru că altfel se provoacă pagube pe care nu le mai poţi repara.

Dânsa a fost înştiinţată. A reacţionat în stilul caracteristic. Va rămâne neafiliată, dar îşi va pierde toate locurile prin Comisii sau grupuri parlamentare”, a mai explicat Claudiu Târziu pentru DCNEWS.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry