Comisarul Corina Crețu participă la reuniunea informală a miniștrilor responsabili pentru politica de coeziune

Comisarul Corina Crețu participă la reuniunea informală a miniștrilor responsabili pentru politica de coeziune

 

 

Vineri, 12 aprilie, comisarul european pentru politică regională Corina Crețu va lua parte la reuniunea informală a miniștrilor UE responsabili pentru politica de coeziune, eveniment ce se desfășoară în capitala României, București.

Discuțiile se vor concentra pe prioritățile acestei politici în cadrul următorului buget european – atât în ceea ce privește cadrul general, cât și la nivelul programelor  naționale și regionale -,  precum și pe contribuția politicii de coeziune în contextul pregătirii agendei strategice a Uniunii Europene pentru perioada 2019-2024.

Propunerea privind viitorul politicii de coeziune, pe care Comisia Europeană a prezentat-o în luna mai 2018, reprezintă un răspuns consistent la provocările curente. Dacă e să mă refer la conținutul politicii de coeziune după 2020, vreau să subliniez în primul rând importanța consolidării conexiunii cu Semestrul european. În ceea ce privește stadiul actual al negocierilor, aș îndemna statele membre să facă progresele necesare pentru ca trialogurile să înceapă cât de repede posibil în mandatul viitorului Parlament European. Este important ca, în paralel, să se facă progrese și în ceea ce privește programarea fondurilor, pentru a asigura o tranziție lină de la actuala perioadă bugetară la următoarea. De altfel, Comisia Europeană discută deja cu statele membre  despre nevoia de a începe chiar de la 1 ianuarie 2021 noul exercițiu bugetar“, a declarat comisarul Corina Crețu înaintea vizitei.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry