Cosmin Răzmeriță: ”Acesta este un început de an cum n-a mai fost altul, într-o atmosferă care nu este normală pentru un asemenea moment!”

Începutul de an școlar, în condiții de pandemie, i-a bulversat pe toți părinții, inclusiv pe cei care candidează la diferite funcții în cadrul alegerilor locale. Unul dintre acești candidați este și șeful Inspectoratului Școlar Județean, care în prezent își face campanie electorală pentru a ocupa funcția de președinte al Consiliului Județean.

Cosmin Răzmeriță și-a manifestat îngrijorarea atât pentru elevi cât și pentru profesori, în noul an școlar.

Noul an școlar a început astăzi în condiții complet diferite de cele din trecut. Ceea ce altădată reprezenta un motiv de bucurie pentru copii, părinți și profesori, marcat de emoția unui nou început, anul acesta a fost un moment marcat de teamă, de incertitudine, de nesiguranță, de controverse.

Unii părinții se tem pentru sănătatea copiilor lor. Alții sunt nemulțumiți că micuții lor vor fi obligați să poarte masca pe față ore în șir. Alții au dubii cu privire la calitatea procesului educativ făcut cu masca pe figură. Unii profesori se tem și pentru sănătatea lor. Alții sunt nemulțumiți că vor fi obligați să poarte masca ore în șir.

Alții sunt convinși că nu vor putea obliga copiii să păstreze distanța între ei și nici nu vor să facă asta, fiindcă deși nu o spun deschis, nu cred că acesta este un mod potrivit de a educa niște copii, învățându-i să stea departe unul de altul și să se vadă unul pe altul ca un potențial pericol.

Unii profesori sunt nemulțumiți și de faptul că nu s-au majorat salariile cadrelor didactice de la 1 septembrie, așa cum prevede legea.

Unii profesori se întreabă cât va dura până se va ajunge iar la activitățile online și cum se poate face educație în asemenea condiții.

Unii directori de școli sunt îngrijorați că nu vor avea suficiente fonduri pentru acoperi necesarul de materiale pentru măsurile obligatorii de curățenie și cât va dura până se va reveni la ceea ce era „normalitatea” în procesul educativ.

Alți directori sunt îngrijorați că dacă se va întâmpla să se înregistreze cazuri de îmbolnăviri în școala lor vor fi considerați principalii vinovați, deși nu stă în puterea lor să ferească de boală toți elevii, mai ales atunci când copiii sunt în afara școlii.

Acesta este un început de an cum n-a mai fost altul, într-o atmosferă care nu este „normală” pentru un asemenea moment.

Și ține de toți cei implicați, de părinți, profesori, autorități locale, să încerce să ofere copiilor un cadru care chiar și în aceste condiții restrictive, să fie cât mai puțin stresant. Să facă în așa fel încât respectarea regulilor care au ca scop protecția copiilor și a cadrelor didactice, care este cu certitudine o prioritate, să nu se facă într-un mod în care și unii, și alții să se simtă mai degrabă stresați, decât protejați.

Succes elevilor, dar și profesorilor în acest nou an școlar care va reprezenta o provocare pentru toți!

a transmis Cosmin Răzmeriță, candidatul ProRomânia la funcția de președinte al Consiliului Județean.
Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry