Cosmin Răzmeriță: ”Pro România cere de urgenţă deschiderea localurilor, în interior!”

Angajaţii din HoReCa au protestat, miercuri, între orele 17-18, în faţa restaurantelor şi a teraselor unde lucrează, pentru a trage un semnal de alarmă asupra viitorului celor 400.000 de persoane care muncesc în această industrie.

Proprietarii şi operatorii din HoReCa consideră că sunt trataţi incorect de către guvern în comparaţie cu celelalte industrii.

”Pro România cere de urgenţă deschiderea localurilor, în interior pentru că la nivel naţional au pierderi uriaşe iar zeci de mii de oameni sunt afectaţi. 40% dintre salariaţi sunt în şomaj sau vor pleca în alte domenii până la finalul lunii.

Cerem tuturor partidelor politice dar și ONG-urilor să se alăture unui demers comun pentru a salva ceea ce a mai rămas din HoReCa.

În luna iunie, sectorul economic “hoteluri și restaurante” avea un număr de circa 212.000 de angajați, conform datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, în scădere cu circa 7.000 față de nivelul aferent lunii februarie.

Potrivit studiului comandat de Organizaţia Patronală Hora aportul HoReCa la PIB este de aproximativ 5,07% după cum urmează: impact financiar direct (valoare adăugată) – 3,42%; impact social (salarii angajaţi şi aport consum) – 0,91%; impact financiar indirect (furnizori si investiţii) – 0,74%.

Orice interdicție, la fel ca prohibiția, a făcut de fapt ca alte lucruri se evolueze pe lângă. Asta ne dorim?! Alternative care să bage statul în faliment?!”, spune coordonatorul Organizației Județene a Pro România Brăila, Cosmin Răzmeriță.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry