Printr-un comunicat de presă comun, al deputaților Vasile Varga și Antoneta Ioniță, liberalii acuză conducerea Consiliului Județean Brăila de minciună și manipulare.
”Printr-o recentă scrisoare deschisă adresată premierului României, Francisk Chiriac, președintele Consiliului Județean Brăila, a aruncat în spațiul public o serie de informații false, fără nicio legătură cu realitatea, în încercarea de a acoperi incompetența și managementul dezastruos de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Brăila, pe care îl girează de ani buni.
S-a plâns Francisk Chiriac că Ministerul Sănătății n-ar fi alocat ”spitalelor din județul Brăila nici măcar un leu”, astfel că instituția ar fi fost obligată să se descurce singură. Nimic mai fals! Am solicitat un răspuns oficial de la Ministerul Sănătății, din care am aflat că spitalele din județul Brăila au primit, la fel ca toate unitățile sanitare din țară, echipamente de protecție și materiale sanitare, imediat după ce pandemia a început să-și facă simțită prezența.
Mai mult, prin Ordinul nr. 489/23.03.2020 al Ministerului Sănătății, s-au stabilit o serie de măsuri prioritare,iar județului Brăila i-au fost repartizate sume pentru achiziționarea de echipamente și buna desfășurare a activității în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (A.T.I.). Peste 470.000 de lei au fost alocate Spitalului Județean Brăila pentru monitorizarea, tratamentul și îngrijirea bolnavilor critici (inclusiv a celor infectați cu COVID-19) din secțiile și compartimentele A.T.I. adulți, copii și nou-născuți. Alți 390.000 de lei au ajuns la Brăila pentru monitorizarea, tratamentul și îngrijirea bolnavilor critici, cu infecții emergente.
Cu alte cuvinte, domnule Chiriac, Ministerul Sănătății a alocat 860.000 de lei, bani din care, conform ordinului, S.J.U. Brăila putea cumpăra medicamente, echipamente de protecție, echipamente pentru monitorizarea bolnavilor de coronavirus, ventilatoare, materiale și consumabile pentru îngrijirea pacienților, reactivi și materiale pentru laborator. Cam tot ceea ce este necesar pentru personalul medical și pentru pacienți!
Evident, despre acești bani nu ați suflat nicio vorbă și nici nu ați spus cum au fost folosiți, în schimb, v-ați plâns că, deși Spitalul Județean a solicitat ajutor pentru un aparat de testare a COVID-19, ar fi primit un răspuns negativ. Domnule Chiriac, este știut că ”minciuna are picioare scurte”, iar dacă pe alții reușiți să îi prostiți, noi o să le spunem public și deschis oamenilor că, în realitate, Spitalul Județean Brăila a trimis această solicitare în bătaie de joc, cu referate și note de fundamentare neactualizate, înregistrate în 2019. Deși Direcția de Sănătate Publică Brăila a solicitat refacerea acestora, în vederea transmiterii către minister, nici până astăzi documentele nu au fost completate, astfel că, oficial, la Ministerul Sănătății nu există nicio cerere din partea SJU și CJ Brăila pentru un aparat PCR – Real Time, de depistare a cazurilor de COVID-19.
Vă mai plângeți, domnule Chiriac, că achiziția de materiale de protecție pentru cei din prima linie se face la ”un preț exorbitant. Putem bănui rea-voință sau, din nou, lipsa de competență a managementului de la Spitalul Județean Brăila. Altfel, cum s-ar explica faptul că cei care fac achiziții nu au aflat că depozitele UNIFARM sunt pline cu milioane de bucăți de măști chirurgicale și măști speciale FFP2, mănuși de examinare, ochelari și combinezoane de protecție, iar prețurile sunt cele mai mici de pe piață?
Domnule Chiriac, oamenii s-au săturat de justificări și pasatul responsabilității! Ar fi mai eficient să treceți la treabă și să îi îndemnați să facă acest lucru pe toți cei care au atribuții în gestionarea epidemiei în județul Brăila! Ar fi mai onest să vă opriți un pic din jocurile politice, din goana electorală pe care PSD, cu cinism față de oameni și fără niciun scrupul, a continuat-o și în plină pandemie. Brăilenii au nevoie să ne așezăm cu toții la aceeași masă, să vedem cu ce poate fiecare ajuta, astfel încât orice potențial caz de coronavirus, dar și orice alt pacient din județ să primească tratamentul de care are nevoie! COVID-19 nu are culoare politică și nu alege unde să lovească!”, se arată în comunicatul semnat de cei doi deputați liberali, Vasile Varga și Antoneta Ioniță.