Deputatul Antoneta Ioniță vorbește despre amendamentele aduse la buget

Deputatul Antoneta Ioniță vorbește despre amendamentele aduse la buget

 

 

Marile probleme ale sistemului sanitar rămân în continuare nerezolvate, în ciuda promisiunilor de tot felul. În acest sens, PNL a depus mai multe amendamete la bugetul de stat, în capitolul Sănătate.

Avem un amendament și pentru alocarea banilor necesari înființării a șase centre de permanență în care locuitorii orașului Brăila să primească asistență medicală pe timpul nopții și de vineri după-amiază până luni dimineață. Una dintre priorități rămâne asistența medicală primară, astfel că am solicitat suplimentarea bugetului repartizat rețelei medicilor de familie, care se confruntă acum cu o gravă subfinanțare. Am introdus amendamente în vederea suplimentării sumelor alocate prin programele naționale pentru medicamentele bolnavilor cronici, precum și pentru alocarea banilor necesari demarării construirii spitalului regional Brăila-Galați și a celor opt spitale regionale promise de PSD”, a declarant deputatul Antoneta Ioniță.

Amendamentele vin în completarea propunerii de finanțare cu 100 de milioane de lei, în anul 2019, a lucrărilor de renovare, construcție și dotare a minimum 1.000 de cabinete medicale școlare.

 

 

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry