Deputatul Popa: ”La noi în județ, dacă suntem realiști, nu există turism! ADI Gaz, ADI Dunărea, ADI Lacu Sărat – sunt doar niște salarii pentru membrii de partid!”

Unul din subiectele care i-au fost prezentate ministrului Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, la Brăila, a fost situația în care se află tabăra de la Blasova. În urma discuțiilor, președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat că s-a interesat de ceea ce se poate face cu acest obiectiv turistic, iar situația este foarte complicată.

”Acolo este o problemă: a rămas tabăra, iar luciul de apă care făcea tot peisajul, este concesionat unui operator privat. Să știți că va fi foarte greu, dacă suntem realiști, ca această tabără să fie reînființată, pentru că nu este o situație juridică clară și nu este atractivă, atât timp cât nu este legată de lacul Blasova”, spune deputatul Popa Alexandru.

După conferința de presă, ministrul Daniel Cadariu a vizitat stațiunea Lacu Sărat, din Brăila. În legătură cu această vizită, preșadintele PNL Brăila a ținut să puncteze faptul că în județul nostru nu se poate spune că există turism, singurele investiții venind din sectorul privat.

”Situația stațiunii Lacu Sărat este una pe care o știm cu toții. Administrația locală a adus în acest punct întreaga stațiune. Nu este investit nimic. Singura investiție, este o investiție de 20 de milioane, într-un câmp și într-un lac, cum le-a lăsat Dumnezeu.

Am discutat și problema Centrului Vechi. Centrul Vechi este și el într-o paragină continuă. Noi am putea dezvolta turismul la Brăila, având și Dunărea, având un Centru Vechi foarte frumos, dar care nu a fost valorificat așa cum trebuie(…)

La noi în județ, dacă suntem realiști, nu există turism. Încercăm să ne cârpim cu două, trei, investiții private, la care noi, statul, nu am avut nicio contribuție”, spune președintele PNL Brăila.

În februarie 2021, Consiliul Judeţean Brăila, Consiliul Local Municipal Brăila şi Consiliul Local Chiscani şi-au desemnat reprezentanţii în Consiliului Director al Asociaţiei de Cooperare şi Parteneriat Local pentru Dezvoltarea Staţiunii „Lacul Sărat”, organism înfiinţat la sfârşitul anului trecut cu scopul de a dezvolta staţiunea, recunoscută în ţară şi peste hotare pentru proprietăţile curative ale nămolului de aici.

”Avem în Lacu Sărat o asociație care de 4, 5, 6 ani are 15 angajați. Atât timp cât nu terminăm cu sinecurile și cu faptul că tot ceea ce se poate face: ADI Gaz, ADI Dunărea, ADI Lacu Sărat – sunt doar niște salarii pentru membrii de partid, nu vom reuși să facem absolut nimic. Dacă nu înțelegem că dezvoltarea trebuie să vină din partea oamenilor competenți, pot să aibă și o anumită culoare politică, nu mă deranjează. Dar, doar ca să angajăm pe cineva ca să dăm un salariu, nu vom reuși să facem nimic”, a declarat deputatul PNL, Alexandru Popa.

Staţiunea Lacul Sărat este situată în zona de câmpie din nord-estul Bărăganului, pe raza comunei Chiscani, la 5 kilometri distanţă de municipiul Brăila. Lacul are o suprafaţă de 1,72 kilometri pătraţi şi o adâncime de 1,5 metri, iar datorită conţinutului ridicat de iod, rezultat în urma descompunerii anaerobe a unei specii de nevertebrate, artemia salinas, nămolul rezultat ameliorează zeci de afecţiuni, motiv pentru care suferinzi din toată lumea vin, de ani de zile, la tratament.

Lacul conţine importante rezerve de nămol sapropelic şi de apă minerală hipertonică, cu compuşi ai sulfului, clorului, magneziului şi bromului, cu mineralizare de 70-84 grame la litru. Aici pot fi tratate bolile reumatismale degenerative, inflamatorii, bolile ginecologice, dermatologice, endocrine, afecţiuni ale sistemului nervos periferic, stări post-traumatice, afecţiuni respiratorii.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry