Fie roata și pătrată, tot se întoarce ea odată! Așa și în politică, când vine vorba de rectificări bugetare sau de împărțirea banului public. Cu o diferență însă, administrația locală pare să fie mai potentă decât Guvernele Cîțu și Orban care ne-au dat cu 0 în cap la municipiu și nu numai.
Președintele PNL, deputatul Alexandru Popa este supărat pe decizia Consiliului Județean de a împărți banii din impozit și TVA către UAT-uri pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2022, spunând că este una ”arbitrară” și că ”penalizează cetățenii unor localități doar pentru vina de a avea primari liberali”.
Asta în condițiile în care Ulmu(PNL) a primit 450 mii lei la ultima ședință CJ, iar în în octombrie 2021, la rectificarea lui Cîțu, aceeași comună a primit 60 mii lei. Comuna Cireșu, tot PNL, a primit și atunci și acum 300 mii lei.
Interesant este că Pascale, Căpățână, Varga și Cîrligea au lipsit de la această ședință online, iar restul consilierilor PNL nu au avut nicio problemă cu proiectele votând în unanimitate.
Singurul proiect la care liberalii s-au abținut a fost cel privind aprobarea acoperirii definitive a deficitului secțiunii de dezvoltare a bugetului județului Brăila, pe anul 2021, din excedentul bugetar al anilor precedenți.
Comunicat de presă
”Președintele Consiliului Județean Brăila, domnul Iulian Francisk Chiriac, a început noul an cu stângul, dovedind încă o dată că nu știe ce este aceea dreapta împărțeală, fiindcă dânsul este obișnuit cu împărțirea banilor publici pe criterii arbitrare.
Mă refer la modul în care s-a procedat la prima ședință a Consiliului Județean Brăila din acest an, în care s-a aprobat repartizarea pe unități administrativ teritoriale a fondului la dispoziția Consiliului Județean reprezentând 6% din impozitul pe venit pe anul 2022, pentru susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare pe care unitățile administrativ teritoriale din județ, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii.
După cum s-a văzut, cele mai mari sume au mers către primăriile conduse de PSD, localitățile cu primari liberali primind sume mai modeste. Nu e prima oară când se întâmplă asta și cel mai probabil nu va fi nici ultima.
Mai concret, primăriile conduse de primari liberali au primit următoarele sume: Berteştii de Jos – 450 mii lei, Cazasu – 500 mii lei, Cireşu – 300 mii lei, Frecăţei – 400 mii lei, Gradiştea – 450 mii lei, Gropeni – 300 mii lei, Salcia Tudor – 500 mii lei, Scorţaru Nou – 500 mii lei, Surdila Găiseanca – 400 mii lei, Surdila Greci – 400 mii lei, Tichileşti – 400 mii lei, Ulmu – 450 mii lei şi Zăvoaia – 500 mii lei.
Comparativ, comune conduse de PSD precum Dudeşti, Gemenele, Măraşu, Mircea Vodă, Râmnicelu, Traian, Tufeşti, Unirea și Vădeni au primit câte 600 mii lei, comunele Galbenu, Movila Miresii, Romanu, Siliştea și Stăncuţa au primit câte 650 mii lei, iar Jirlău a primit 700 mii lei.
Domnul Chiriac a arătat încă o dată că nu este capabil să fie corect, să împartă banii într-un mod echilibrat, ci penalizează cetățenii unor localități doar pentru vina de a avea primari liberali.
Când am spus că este „președintele zero” mare dreptate am avut! Brăila, pe care o conduce domnul Iulian Chiriac alături de colegii săi PSD-iști, este în coada principalelor topuri naționale. Suntem printre primii în topul național doar când discutăm despre numărul persoanelor care pleacă din localitatea natală, din acest județ, pentru a-și găsi un trai mai bun în alte zone din țară sau în străinătate. La gonit brăilenii din locurile natale este fruntașă administrația PSD, acest talent nu putem să i-l negăm”, a transmis președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa.