Programul se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar, și implică acordarea cu titlu gratuit, zilnic, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată.
Programul Național „Masă sănătoasă” are ca scop sprijinirea participării la educație a tuturor copiilor prin oferirea unei alimentații sănătoase care să susțină învățarea, prin crearea motivației pentru studiu, menținerea echilibrului socio-emoțional și întărirea stării de bine a elevului și adoptarea igienei muncii intelectuale la vârste și în contexte diferite.
”Mă bucur că un număr de 26 de şcoli din județul Brăila au fost incluse în program, iar elevii vor primi o masa caldă. În calitate de deputat al Partidului Social Democrat Brăila, alături de colegii mei din Camera Deputaților, am votat și aprobat sumele ce vor fi alocate implementării programului guvernamental. Astfel, Guvernul a prevăzut în acest an suma de 1.019.223 mii lei pentru pentru finanțarea Programului Național Masă Sănătoasă, pentru 458.833 de elevi, din peste 1223 de unități școlare”, a transmis deputatul PSD, Nicu Niță.
Elevii vor primi un suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, astfel:
- masă caldă, preparată în regim propriu, pentru preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ în care există cantină cu avize de funcționare, înregistrată sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, și spațiu adecvat de servire a mesei;
- masă caldă, în regim catering, pentru preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ în care nu există cantină pentru prepararea în regim propriu, hrana putând fi servită în sala de clasă sau într-un alt spațiu amenajat în acest scop;
- pachet alimentar, în situația în care nu există posibilitatea asigurării mesei calde în regim propriu sau de catering.
Suportul alimentar nu se acordă pe perioada vacanțelor sau a altor zile declarate prin lege, ca zile nelucrătoare.
Tipul de suport alimentar şi modalitatea de distribuire se stabilesc la solicitarea directorului unităţii de învăţământ, cu aprobarea consiliului de administraţie şi se propune ordonatorului principal de credite al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului, care îl supune aprobării consiliului local.