Deputatul Vasile Varga, vehement în susținerea familiei tradiționale: ”Nimeni nu are dreptul să se căsătorească cu cine dorește”

Deputatul Vasile Varga, vehement în susținerea familiei tradiționale: ”Nimeni nu are dreptul să se căsătorească cu cine dorește”

 

 

Liberalul Vasile Varga ne-a informat deja care va fi alegerea lui la referendumul pentru susținerea familiei tradiționale. Contrar curentului ideologic și social-politic care promovează libertatea și egalitatea în drepturi, deputatul consideră că nimeni nu are deptul să se căsătorească cu cine dorește.

Ca idei fundamentale, liberalismul promovează: constituționalismul, democrația liberală, alegeri libere și corecte, drepturile omului, comerțul liber, precum și libertatea religioasă.

Cu toate astea, Vasile Varga, un familist convins, nu poate accepta ideea unei familii formate din două persoane de același sex.

”Sunt tată, sunt bunic, sunt creștin, susțin familia tradițională și am votat în Parlament, în favoarea acesteia. Cum aș putea să le spun nepoților mei sau oamenilor care mă cunosc de o viață că sunt de acord cu familia formată din două persoane de același sex? Știu că, prin această opinie a mea, mă expun în fața celor care sunt de cealaltă parte a baricadei, mă aștept să fiu înjurat, să se arunce asupra mea tot felul de invective. Dar prefer să îmi spun deschis punctul de vedere. S-a tot spus că definiţia căsătoriei nu ar fi o problemă relevantă pentru societate, în acest moment. Eu zic că este fals! Agitația din mass-media, patimile care s-au încins pe marginea acestui subiect demonstrează că se atinge un punct sensibil. Să nu uităm că s-a încercat deja, la Curtea Constituţională, recunoaşterea căsătoriilor homosexuale încheiate în alte state ale Uniunii Europene. Să nu uităm că nimeni nu are dreptul să se căsătorească cu cine dorește. Un părinte nu se poate căsători cu propriul copil, iar aceste restricții sunt bazate pe înțelepciunea societăților creștine și a altor culturi din întreaga lume. Voi îndemna pe toată lumea să meargă la referendum, să voteze în favoarea familiei tradiționale, pentru că ăsta mi se pare un element de sănătate a unei națiuni. În plus, vorbim despre o inițiativă cetățenească, promovată de societatea civilă, nu despre o inițiativă din zona politicului. Personal, cred că acest Referendum are potențial mai degrabă unificator pentru societatea românească, fiindcă vor vota favorabil și ortodocșii, și catolicii, și reformații, în general, mai toate cultele care conviețuiesc aici”, a spus deputatul Vasile Varga.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry