Fapte, nu vorbe! Promisiunea candidatului PSD, la Primaria Comunei Tufești, Mărgineanu Ionel!

Mărgineanu Ionel, candidatul PSD comuna la Tufești : ”Pentru noi, cei din PSD, faptele vorbesc de la sine. Așa va fi și în perioada 2020-2024. Vom crea o comunitate puternică, pe care cu toții s-o numim acasă, în special tinerii”.

Om al locului, deschis, integru, om de onoare, familist convins Mărgineanu Ion este candidatul Partidului Social Democrat la funcția de primar al comunei Tufești. Are 46 de ani si de profesie este inginer agronom.

“Am decis să candidez din dorința de a reprezenta comunitatea, pentru a implementa dorințele cetățenilor și pentru a rezolva problemele cu care se confruntă locuitorii Tufeștiului”.

Mărgineanu Ionel este un om capabil să găsească soluții problemelor existente, un om care își dorește o comunitate  în care oamenii să se simtă ACASĂ!

”Pentru mine, județul Brăila și implicit comuna Tufești reprezintă locul unde m-am născut, în care mi-am pus bazele educației și m-am format omul care sunt astăzi. Este locul care mi-a oferit primele bucurii și satisfacții. Este datoria mea să-mi ofer, la randu-mi ,  contribuția în continuarea dezvoltării și modernizării comunității”, spune candidatul PSD, Mărgineanu Ionel.

Stradă cu stradă, Tufeștiul este pregătit pentru schimbare.

”Întotdeauna am pus locuitorii județului pe primul loc. Am convingerea ca în comuna Tufești lucrurile se vor schimba în bine, iar viitorul primar, domnul Mărgineanu Ionel, va primi sprijinul meu și al instituției pe care o conduc, astfel încât în următorii patru ani, nivelul de trai al locuitorilor din această comună să crească considerabil”, a declarat președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Chiriac.

Candidatul PSD vine cu o listă de proiecte fezabile, menite să aducă plus valoare comunității, pe care le va susține cu sprijinul Consiliului Județean Brăila prin președintele Francisk Iulian Chiriac:

  1. Înființarea unui sistem de distribuție gaze cu sprijinul Consiliului Județean Brăila;
  2. Finalizarea instalațiilor de canalizare de pe raza comunei;
  3. Asfaltarea tuturor străzilor din comună;
  4. Dotarea fiecărei familii cu pubele și realizarea unei platforme pentru depozitarea gunoiului de grajd;
  5. Susținerea performanței școlare prin premierea elevilor și a profesorilor cu rezultate deosebite;
  6. Reabilitarea și modernizarea școlilor și căminelor culturale de pe raza comunei;
  7. Dotarea școlilor cu echipamente IT performante;
  8. Modernizarea sistemului de iluminat public;
  9. Reabilitare drumurilor agricole;
  10. Crearea unui parteneriat cu Biserica în vederea susținerii  persoanelor defavorizate;
  11. Crearea și acordarea de facilități pentru investitori în dezvoltarea unor activități pe raza comunei Tufești și crearea de noi locuri de muncă.

”Vom sprijini, împreună cu dl. Francisk Iulian Chiriac, președintele CJ Brăila proiecte importante pentru Tufești. Vom investi în infrastructură rutieră, infrastructure școlară, educație și nu în ultimul rând, în fiecare membru al comunității”, spune candidatul PSD, Mărgineanu Ionel.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry