Manifestul PRO România : Veşti bune pentru brăileni!

Prima veste bună este că ne-am atins primul obiectiv pe care ni l-am propus de a depăşi PNL la Brăila şi astfel, PRO România Brăila a devenit a doua opţiune de VOT pentru alegătorii brăileni, conform analizelor noastre statistice, dar şi a sondajelor efectuate de concurenţă.

A doua veste bună este că la votul pentru alegerile locale din municipiul Brăila se vor prezenta între 75 000 şi 80 000 de brăileni cu drept de VOT, conform estimărilor noastre statistice.

Din păcate, dintre aceştia, maxim 23 000 de persoane( 28 – 31 %) cei care îl iubesc pe Ion Iliescu, îl stimează şi îl apreciază pe Liviu Dragnea, au fost mulţumiţi şi entuziasmaţi de guvernarea Viorica Dancilă şi sunt satisfăcuţi de defectoasă administraţie locală PSD vor vota cu PSD şi cu Marian Dragomir.

A treia veste bună este că TOŢI ceilalţi brăileni, între 52 000 şi 57 000( 69 – 72 %) care se vor prezenta la vot în 27 Septembrie 2020 NU îi mai vor la conducerea administraţiei locale din municipiul Brăila, nici pe Marian Dragomir şi nici pe cei din PSD.

A patra veste bună este ca PNL Brăila nu a avut şi nici nu are candidat la alegerile locale din Brăila la funcţia de primar al municipiului, continuând astfel BLATUL de peste 30 de ani existent la Brăila, între PSD şi PNL. De altfel, PNL Brăila a devenit lada de gunoi a PSD-ului la Brăila, astfel că au fost debarcaţi toţi cei care nu mai aveau loc pe listele PSD sau de care PSD nu mai avea nevoie.

A cincea veste bună este că „ Partidele Dinozaur” – PMP şi ALDE nu vor mai trece pragul electoral la Brăila şi nu vor intra în Consiliul local municipal şi nici în Consiliul Judeţean Brăila. Sperăm ca, dupa aceste 2 cicluri de alegeri vom scapa definitiv de aceste partide şi de leaderii lor, care au fost un dezastru pentru Brăila şi pentru România.

De altfel, orice vot pentru partidele mici, pentru ALDE şi pentru PMP înseamnă un vot pentru PSD, pentru că aceste partide nu vor trece pragul electoral şi atunci toate voturile acestora vor ajunge la redistribuire tot în portofoliu PSD!

Avem o şansă unică să scapăm de PSD şi de Marian Dragomir – Singura soluţie reală, raţională şi pentru dezvoltarea durabilă a municipiului Brăila este alegerea prin VOT direct a candidaţilor PRO România şi a lui Petrea Dorin Silviu primar al municipiului Brăila, la alegerile locale din 27 Septembrie 2020!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, semnează Petrea Dorin Silviu, candidatul ProRomânia la funcția de primar al municipiului Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry