Două panouri din Brăila, cu mesaje electorale ”PNL nu vrea dublarea alocațiilor” și ”PNL nu vrea creșterea pensiilor”, au fost date jos, după ce liberalii brăileni au sesizat organele abilitate.
Astăzi, PNL Brăila a transmis și un comunicat pentru a clarifica situația în cazul panourilor amplasate în zona Podului de la Brăilița.
”Ca de obicei, PSD nu se dezminte!!!
Atunci când nu are argumente, apelează la campanii mincinoase şi afirmaţii fără acoperire, totul pentru a reuşi să îşi conserve iluzoriul de acum, avantaj politic.
PNL măreste pensii! PNL măreşte alocaţii!
Am reuşit să demontăm (şi la propriu şi la figurat) la Brăila, campania mizerabilă pesedistă încă o dată. La fel vom proceda de fiecare dată.
Să exploatezi electoral fricile unei întregi categorii de persoane vulnerabile, este un lucru pe care numai un partid fakenews îl poate face”, se arată într-un comunicat de presă transmis de președintele Organizației Municipale a PNL Brăila, Adrian Tabarac.