Investiții importante în ULMU! Primarul(PNL) Vasile Bănică și-a prezentat activitatea din acest mandat!

Primarul comunei Ulmu, liberalul Vasile Bănică, a reușit să finalizeze în acest mandat două proiecte importante: unul este consolidarea și reabilitarea podului din localitatea Jugureanu, în valoare de 1.359.060 lei fără TVA, finanțat din fonduri proprii, iar celălalt este amenajarea unui teren de sport multifuncțional, cu finanțare europeană, în valoare totală de 481.539 lei fără TVA. 

În plus, alte proiecte sunt în curs de realizare în acest an:

1. Reabilitare și modernizare drumuri de interes local din comuna Ulmu, cu finanțare de la bugetul local, în valoare de 5.834.746 lei fără TVA. În cadrul acestui proiect se vor asfalta 5 km de străzi în Ulmu și Jugureanu.

2. Amenajare piață în localitatea Ulmu, în valoare de 530.000 lei. Până la sfârșitul anului 2022, cel târziu începutul anului 2023 se va finaliza și acest proiect.

3. Împrejmuire teren de fotbal, în valoare de 50.000 lei.

„Pentru mine contează foarte mult sprijinul comunității, iar oamenii îmi sunt alături. Am depus multe proiecte, iar două dintre ele deja au fost finalizate. Astăzi a fost publicată în SEAP licitația pentru asfaltarea a 5 km de străzi în satele comunei. Înainte de orice, pentru mine contează relația cu oamenii și de aceea și proiectele pe care le depunem țin cont de principalele nevoi ale comunității”, declară primarul Vasile Bănică.

De asemenea, mai sunt depuse cereri de finanțare pentru alte câteva proiecte:

1. La Compania Națională de Investiții (CNI) – proiectul Sală de sport Școala Gimnazială „General Stan Poetaș”

2. Pe Programul Național de Investiții Anghel Saligny:

– Reabilitare și modernizare drumuri de interes local în satele Ulmu și Jugureanu

– Înființare sistem inteligent de distribuție a gazelor naturale în satele Ulmu și Jugureanu, în valoare totală  57.328.078 lei cu TVA

3. Pe PNRR – proiectul Reabilitare, modernizare și dotare grădinița cu program normal din localitatea Jugureanu.

„Mâna de gospodar se vede, chiar și atunci când bugetul pe care-l are de gestionat este unul relativ modest.

De când Vasile Bănică a candidat știam că va fi dedicat comunității, că va fi un primar gospodar și va aduce comuna Ulmu acolo unde îi este locul, prin proiectele pe care le va realiza.

Eu îl voi susține cu tot ceea ce ține de mine. Ca deputat de Brăila, susțin orice localitate din județul nostru, dar consider că am o datorie morală față de locuitorii comunei Ulmu, care m-au votat în număr foarte mare la alegerile parlamentare”, a declarat, la rândul său, președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry