Măsuri concrete de susținere a agricultorilor! Senatorul Ion Rotaru: ”Legea are ca scop stoparea emigrării forței de muncă și diminuarea deficitului forței de muncă”

Senatorul PSD Ion Rotaru a fost inițiator Legii nr. 336/2018 privind aprobarea Programului pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură și industrie alimentară. Prin actul normativ s-a stabilit valoarea Programului aferent anului 2020, respectiv 1.000.000 lei, în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinație.

Angajatorul fermier care face dovada angajării a doi tineri beneficiari ai Programului beneficiază de următorul sprijin financiar lunar, pentru fiecare persoană astfel angajată:

a) 1000 lei pentru persoanele cu studii superioare de specialitate în domeniul agricol, acvacultură și/sau industrie alimentară;

b) 750 lei pentru persoanele cu studii medii de specialitate, precum și cursuri de formare profesională de scurtă durată în domeniul agricol, al acvaculturii și/sau industriei alimentare;

c) 500 lei pentru persoanele fără studii.

Propunerea legislativă pentru aprobarea Programului pentru angajarea tinerilor în agricultură, acvacultură şi industria alimentară devenită Legea 336/21 decembrie 2018 vizează acordarea unui sprijin financiar angajatorilor fermieri din agricultură, acvacultură și industria alimentară în vederea angajării tinerilor beneficiari ai Programului pe o perioadă nedetermintă sau determinată dar nu mai puțin de 12 luni, cu normă întreagă. Sprijinul financiar se acordă angajatorului pe o perioadă de 12 luni în condițiile angajării a minimum 2 tineri beneficiari ai Programului pe locuri de muncă existente sau nou create. Legea are ca scop stoparea emigrării forței de muncă și diminuarea deficitului forței de muncă cu care se confruntă sectorul agricol”, a declarat senatorul PSD Ion Rotaru.

De asemenea, pentru a beneficia de prevederile prezentei legi, angajatorii fermieri au obligația de a încheia cu tinerii beneficiari ai Programului contracte individuale de muncă cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată sau determinată, dar nu mai puțin de 12 luni, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry