Mihai Tudose: ”Nu vreau eu să-l demit pe ministrul Popescu, să stea acolo să facă ce știe el! Dacă aveam un minister al Energiei puteam găsi soluții, dar nu avem!”

Fostul premier Mihai Tudose a intervenit telefonic în emisiunea lui Victor Ciutacu, de la România TV, pentru a discuta despre criza din domeniul energetic. Tudose este de părere că războiul dintre Rusia şi Ucraina va escalada şi mai mult criza prețurilor la energie şi spune că statul ar trebui să intervină urgent pe piață.

”Orice dezechilibru pe o piață care și așa stătea într-un echilibru fragil, are ca efect scumpirea haotică. Vorbeam de 300 metrul cub și acum vorbim de 3.500. Îngrășămintele chimice, materie prima, gaze, dacă astea se scumpesc de 10 ori, se va scumpi tot, plecând de la gaze, petrol, curent electric. Noi suntem o țară care își poate asigura singură resursele naturale în proporție de 100%. Mai mult, 85% dintre aceste întreprinderi care produc sunt controlate de stat.

Putem vorbi despre orice azi, numai despre o piață liberă nu, este un haos total iar statul trebuie să intervină.

Noi am închis cea mai mare mină din România și nu se mai poate redeschide. Știți ce înseamnă o termocentrală închisă, a plecat toată lumea de acolo. Cineva ar fi trebuit să ia decizia să o facă din nou funcțională. Am spus cu toții ce trebuie făcut, dar mai avem puțin și devenim ridicoli. Nu vreau eu să-l demit pe ministrul Popescu, să stea acolo să facă ce știe el, dar nu îi iese nimic.

Nu prea am mai auzit nimic nici despre ordonanța de reglementare a prețului la gaze.

Eu știu că există un plan de măsuri, știu că și azi s-a luat minister cu minister, cel puțin pe partea PSD. Eu o țin pe a mea că dacă aveam un minister al Energiei puteam găsi soluții, dar nu avem”, a declarat vicepreședintele PSD, europarlamentarul Mihai Tudose, la RomâniaTv.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry