Mihai Tudose și Corina Crețu vor face parte din Grupul Social Democrat din Parlamentul European
Anunțul a fost făcut de liderul Pro România, Victor Ponta, care îl acuză pe Dacian Cioloș că s-a opus primirii celor doi în grup „din gelozie”.
„Totul este bine când se termină cu bine! Corina Crețu și Mihai Tudose sunt adevărați social-democrați și locul lor natural era în Grupul Social Democrat din Parlamentul European – mai ales că au fost acceptați fără să fie obligați să intre în Delegația PSD”, a scris liderul ProRomânia, pe rețeaua socială.
Fostul premier nu a ezitat să-l înțepe pe Cioloș pentru lobby-ul făcut pe lângă Grupul parlamentar“Renew Europe”, atfel încât ProRomânia să nu fie primit la masa negocierilor.
”Dacian Cioloș nu suporta ideea ca în același grup cu el să fie și un Comisar European considerat mai eficient și care chiar a lucrat pentru România ( nu pentru Franța) – oamenii mici au orgolii mari!”, a mai declarat Ponta.
Grupul Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D) din Parlamentul European a votat marţi, 25 iunie, primirea europarlamentarilor Pro România în cadrul grupului.
Chiar dacă sunt în acelaşi grup cu europarlamentarii PSD, Creţu şi Tudose nu vor face un front comun cu aceştia.