Popa, către Tabarac: ”Am speranţa că, până pe 6 decembrie, îţi vei da seama de greşeala făcută şi mă vei vota!”

Candidatul PNL care ocupă prima poziție la Camera Deputaților, Alexandru Popa, a răspuns printr-o postare pe Facebook atacurilor venite din partea candidatului independent, fost președinte al PNL Brăila, Adrian Tabarac.

Popa vorbește în postare despre realizările proprii, care îi justifică poziția de deschizător de listă la alegerile parlamentare, dar și despre unele neclarități pe care le are în legătură cu veniturile lui Tabarac și candidatura acestuia la alegerile europarlamentare, din 2019.

Dragi prieteni,

Vă transmit pe această cale că m-am sesizat din presă cu privire la faptul că Adrian Tabarac, candidat înscris ca independent în cursa pentru Alegerile Parlamentare de anul acesta, are mari probleme cu respectarea legii. Este inadmisibil să pretinzi că vrei să mergi în Parlamentul României, care este Legislativul acestei ţări, şi să te lauzi cu cine ştie ce iniţiative legislative, când tu nu eşti în stare să respecţi legile în vigoare ale acestei ţări?!

“La cei 33 de ani pe care îi are, tânărul politician brăilean e acuzat că a reuşit să aibă un palmares impresionant de ilegalităţi şi compromisuri”, scrie ziarul Probraila. Avem aproape aceeaşi vârstă, dar eu mă pot lăuda, la cei 30 de ani pe care îi am, că deţin un palmares de realizări profesionale şi personale: studiile mele merg până la maximum de performanţă în domeniu, respectiv Doctorat în Ştiinţe Agronomice la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti; am o afacere de succes, conduc un grup de firme cu 32 de angajaţi, am reuşit să accesez fonduri europene în valoare de 12 milioane de euro, nu am făcut niciodată afaceri cu statul; sunt căsătorit, am o familie frumoasă, o soţie pe care o respect şi două fetiţe minunate. Mă consider un om împlinit şi sunt mândru de realizările mele!

Vă spun sincer că sunt revoltat de faptul că un fost liberal, aşa cum se pretinde!, este capabil să arunce astăzi cu pietre în partidul care l-a crescut şi care i-a oferit încredere. E ca şi când te-ai lepăda de propria familie şi apoi a-i denigra-o public, doar pentru că nu ai reuşit să îţi atingi interesul personal. Nu pot accepta să văd cum încearcă pe diverse căi să dezbine liberalii brăileni, lovind în PNL, doar pentru că nu i-au ieşit jocurile personale. Eu îi recomand lui Adrian Tabarac să îşi construiască această campanie electorală vorbind despre realizările lui personale, nu cerşind voturile liberalilor şi denigrând în fiecare zi partidul care i-a oferit încredere şi funcţii în administraţia locală.

Observ că Adrian Tabarac are o campanie electorală cu apariţii dese în mass media locală, fără proiecte concrete, evident, doar cu acuzaţii, victimizări şi eterna cerşetorie de voturi liberale, dar toate aceste apariţii în media costă în campania electorală. De aceea îl întreb public, în mod justificat, cu ce bani îşi susţine această campanie electorală ca independent, ţinând cont că singurul său venit său lunar este de 1.992 lei pe lună, aşa cum apare în declaraţia lui de avere? Sau sunt bani împrumutaţi, pe care va “uita” iar să îi treacă în declaraţia de avere, aşa cum a făcut şi cu cele 10 miliarde de lei vechi împrumutate şi cheltuite în campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 2019? Conform raportului făcut public de Autoritatea Electorală Permanentă, după campania electorală de la Alegerile Europarlamentare de anul trecut, Adrian Tabarac a decontat, ca şi cheltuieli de campanie, 960.000 lei noi, o sumă imensă pentru posibilităţile lui financiare, care se reduceau atunci la 13.994 lei pe an, respectiv de 1.166 lei pe lună, singurul său venit declarat fiind salariul de agent de vânzări. Acesta este adevăratul Tabarac! Nu vă lăsaţi amăgiţi de sloganurile lui goale de conţinut, pe care le afişează în mediul on line în această campanie electorală!

P.S. Adrian, nu uita că, în urmă cu trei-patru luni, îmi arătai prietenie şi îmi spuneai cât de bun şi performant pot fi la vârsta mea! Am speranţa că, până pe 6 decembrie, îţi vei da seama de greşeala făcută şi mă vei vota! Acesta este primul şi ultimul mesaj pe care ţi-l adresez, nu meriţi mai mult!”, spune Alexandru Popa, candidat PNL la Camera Deputaților.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry