PSD a depus amendamente la Legea pensiei și a salarizării cadrelor didactice! PNL și USR au votat contra!

Comunicat de presă

Parlamentarii  PSD nu sunt de acord și nu vor susține prin votul lor decizia Guvernului PNL de a încălca legile care prevăd majorarea punctului de pensie cu 40% și respectiv, majorarea salariilor personalului didactic, începând cu data de 1 septembrie 2020.

Comisiile reunite de Muncă din Camera Deputaților și Senat au discutat în data de 7 septembrie Ordonanța de urgență nr. 135 care vizează rectificarea bugetară și care prevede, printre altele, majorarea punctului de pensie cu numai 14% și amânarea cu un an a majorării salariilor cadrelor didactice. În acest context, noi, parlamentarii PSD, am formulat o serie de amendamente la Ordonanța respectivă, prin care am respins prevederile care vizează majorarea punctului de pensie cu numai 14%, precum și  articolul care prevedea majorarea salariilor personalului didactic de  la 1 septembrie 2021.

Odată cu adoptarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale prin asumarea răspunderii – adică fără dezbatere în Parlament -, Guvernul PNL și-a asumat obligația de a respecta Legea 127/ 2019 privind sistemul public de pensii, care prevede majorarea punctului de pensie cu 40% începând cu data de 1 septembrie 2020. Prin declarațiile publice ale primului ministru, ale ministrului de Finanțe și ale ministrului Muncii s-au dat asigurări că banii necesari pentru majorările de pensii au fost prinși în buget, că legea va fi respectată. Dar „minunea” a durat până la prezentarea proiectului de rectificare bugetară, când s-a dovedit că Guvernul PNL a decis să încalce legea amintită și să aloce sume care acoperă o creștere cu doar 14% a punctului de pensie.

Și ca și cum nu era de ajuns, Guvernul Orban a decis să mai încalce și Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care prevedea că salariile cadrelor didactice vor fi majorate de la 1 septembrie 2020.

PSD, consecvent  în a susține interesele tuturor categoriilor sociale, a depus în Parlament amendamente care vizează păstrarea formei inițiale a Legii 127/ 2019 și de asemenea, respectarea prevederilor inițiale ale Legii 153/ 2017. Aceste amendamente au primit aviz favorabil din partea comisiilor reunite de Muncă din Camera Deputaților și Senat, deși parlamentarii PNL și USR au votat contra.

Amendamentele respective vor fi susținute în plenul reunit, la vot final, de toți parlamentarii PSD. Sperăm ca la acest vot să fie alături de noi toți parlamentarii cărora le pasă de soarta pensionarilor, a profesorilor, învățătorilor, educatorilor, a întregului personal didactic.

Votul împotrivă al parlamentarilor PNL va confirma încă o dată disprețul și nepăsarea Guvernului față de aceste categorii sociale, ceea ce nu este de mirare la un Guvern pentru care prioritatea este finanțarea propriei clientele politice.

Semnează senator Ion Rotaru, președinte al Partidului Social Democrat Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry