PSD își asumă podul de la Brăila, dar…

PSD își asumă podul de la Brăila, dar…

 

 

Să nu uităm că fostul premier Tudose, a fost cel care a urgentat semnarea contractului, pe vremea când ministru al Transporturilor era Felix Stroe, social-democrat care, după semnarea contractului, l-a susținut pe Tudose în CEX-ul în care s-a decis ca primul ministru să plece de la Palatul Victoria.

Chiar dacă licitația și atribuirea contractului de construcție a fost realizată în timpul lui Răzvan Cuc, atunci când licitația a și fost publicată pe SEAP, ultima fază, semnarea contractului cu consorțiul de firme, a avut loc în mandatul premierului Mihai Tudose și a ministrului Transporturilor Felix Stroe, care și-au asumat această reușită.

Întrebat dacă Guvernul a trimis Comisiei Europene cererea de finanțare pentru pod, ministrul Cuc a vorbit despre europarlamntarii social-democrați, ca fiind români adevărați și nu s-a sfiit să-l atace pe fostul premier Mihai Tudose în declarații.

Cred că avem nevoie de români adevărați care să fie la Bruxelles și nu de români care să boicoteze și să spună tot timpul că România nu îndeplinește anumite condiții ca să poată accesa fonduri europene. Guvernul PSD, în 2017, încă de când eram ministru al Transporturilor, și-a asumat scoaterea la licitație, și vorbesc despre proiectare și execuție, a podului de la Brăila.

Am avut o întâlnire, încă de când mi-am început mandatul, cu domnul Teodorescu de la Tulcea. Și mi-a spus: Răzvan, de 9 ani ni se promite că se va scoate la licitație proiectarea și execuția la acest obiectiv‘. I-am spus atunci că o să scoatem acest obiectiv, până la sfârșitul lunii aprilie.

O discuție similară am avut-o și cu fostul prim-ministru Tudose, care mi-a spus la vremea aia: ‘Răzvane, dacă scoți podul de la Brăila, ești cel mai bun prieten al meu‘. Eu am scos podul de la Brăila, prietenia a rămas de văzut cum a decurs mai departe”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

 

 

Cuc a spus că în anul 2017, când a ajuns prima dată ministru al transporturilor, România nu avea nici un proiect de infrastructură mare, iar europenii au spus că ar fi probleme de trafic, că nu ar avea trafic obiectivele de infrastructură din România.

Eu cred că oportunitatea obiectivelor de investiții în România o stabilește Ministerul Transporturilor și Guvernul României. În acest sens știu că au avut anumite reticențe vis-a-vis de traficul care ar exista pe anumite obiective, cum ar fi podul de la Brăila, Centura la profil de autostradă a Bucureștiului”, a spus Cuc.

 

 

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry