PSD-iștii au făcut mișto pe sănătatea brăilenilor: ”Îi mulțumesc că l-a lăudat pe primarul de Brăila, e un om bun!”

PSD-iștii au făcut mișto pe sănătatea brăilenilor: ”Îi mulțumesc că l-a lăudat pe primarul de Brăila, e un om bun!”

 

 

La audierea din Comisia de Sănătate a Parlamentului, deputatul Antoneta Ioniță(PNL) i-a atras atenția ministrului Victor Costache de necesitatea înființării unor centre de permanență în județul Brăila. Deputatul a dat exemplul comunei Grădiștea care a făcut toate demersurile necesare pentru înființarea unui astfel de centru însă nu are forța de muncă necesară pentru a oferi servicii medicale în comună.

În județul din care provin, județul Brăila, avem un primar care a făcut toate demersurile pentru a înființa un centru de permanență, în schimb nu găsește medici. Are sediu, are aparatură – o dotare la standarde europene”, a atras atenția deputatul Ioniță.

Vreau să-i mulțumesc doamnei deputat Ioniță că l-a lăudat pe primarul de Brăila, eu un om bun și într-adevăr, îi mulțumesc”, a comentat președintele comisiei, Florin Buicu, în ciuda faptului că deputatul Antoneta Ioniță vorbea de primarul comunei Grădiștea și nu de primarul municipiului Brăila.

 

 

Nu mulți oameni cunosc informații despre centrele de permanență cu medici de familie. Cu toate acestea, este important să știi că fiecare oraș, mare sau mic, are astfel de Centre de permanenţă finanţate de Casa de Asigurări de Sănătate.

Acestea sunt de fapt locuri unde medicii de familie fac gărzi pentru pacienții lor. Ele sunt arondate unui cabinet în care se găsesc medici de familie şi asistente, gratuit, zilnic între ora 15.00 şi 8 dimineaţa a doua zi, plus întreg wekendul – de vineri la 15.00, până luni la 8.

CAS achită gărzile profesioniştilor – medici de familie şi asistente, astfel încât să existe o prelungire a activităţii medicului tău de familie şi în afara orarului, pentru chestiuni care nu necesită o urgenţă reală.

În Centrele de Permanență se diagnostichează şi tratează pe moment o durere abdominală, febra, o durere în gât, ameţeala, probleme de nutriție şi multe altele. De asemenea, se poate urma tratamentul injectabil intramuscular, sau intravenos, sau pefuzabil din 8 în 8 ore, sau mai des, şi în afara orarului de cabinet al medicului tău. Totul se face gratuit, chiar și dacă ai nevoie de injecții.

În România funcţionează în acest moment 352 de centre de permanenţă medicală aflate în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar alte 27 de centre au fost avizate de Ministerul Sănătăţii şi au depus solicitare de a primi finanţare de la casa de sănătate.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry