Fostul premier social-democrat Mihai Tudose a declarat seara trecută, în cadrul unei emisiuni, că este clientul unei bănci austriece, dar că de săptămâna viitoare nu va mai fi, iar românii vor înțelege astfel de mesaje.
Mihai Tudose, europarlamentar PSD și fost premier, l-a criticat dur, joi, într-o intervenție la emisiunea „Decisiv” de la Antena 3, pe cancelarul austriac Karl Nehammer, după ce Austria a respins aderarea României la Schengen.
”Eu sunt unul dintre clienții unei bănci cu capital austriac până săptămâna viitoare. Săptămâna viitoare nu voi mai fi! Nu am nimic cu poporul austriac sau cu Austria. Cancelarul austriac a răspuns intereselor unui grup economic. Dacă și cancelarul va înțelege că din punct de vedere economic vor avea de suferit… Știți, în 2017 era un director de bancă care își lua bicicletă și pleca la proteste în Piața Victoriei. Poate acum își va lua bicicleta și va pleca și pe la Viena un pic. Înțeleg că austriecii au ceva cu noi și, dacă ei nu-și doresc, de ce să-i băgăm atât în seamă? Dacă austriacul nu mă vrea, de ce să mă duc eu la ghișeu, să-i stric feng shui-ul? Cancelarul va trebui să le explice oamenilor de afaceri din Austria…”, a declarat europarlamentarul Mihai Tudose.
România a ratat din nou aderarea la Spațiul Schengen după ce Austria și Olanda au votat joi la Consiliul JAI de la Bruxelles împotriva aderării Bulgariei și României la acest spațiu.
Olanda și-a clarificat poziția în interiorul Consiliului JAI: a explicat că este în favoarea aderării României la Schengen, dar votul a fost negativ pentru că România e la pachet cu Bulgaria, iar Olanda consideră Bulgaria nepregătită
Referitor la eventuale sancțiuni îndreptate împotriva Austriei, Mihai Tudose a explicat că își va exercita mandatul ca atare.
”Sunt consecințe la nivel de stat și, aici, îmi voi exercită mandatul ca atare și voi discuta și cu colegii mei. Nu se poate, când toate statele Uniunii Europene spun că afară e soare, unul singur să spună că plouă. Sunt niște principii, niște reguli și trebuie să țină toată lumea cont de ele. Ceea ce a făcut cancelarul austriac acum… Iertați-mă, fac o paranteză, am vorbit cu toți colegii europarlamentari austrieci și ei își fac cruce, nu înțeleg! Este o nedreptate și este un moment foarte delicat. Poate ne trezim și începem și noi să jucăm ceva în UE. Până acum, noi am fost mereu băieții cuminți, renunțând de multe ori la interesele noastre pentru binele comun”, a adăugat europarlamentarul Mihai Tudose.