Solicităm public organizației locale să-i retragă sprijinul politic secretarului de stat Cătălin Canciu! PNL = ÎMPOTRIVA INVESTIȚIILOR!

Canciu lovește din nou! Și nu ar fi o problemă dacă ar lovi doar în imaginea Partidului Național Liberal de la Brăila, care este oricum șifonată, mototolită și gata de a fi aruncată în coșul de gunoi.

Nu… de această dată, nu mai vorbim de demagogul Canciu, ci de secretarul de stat numit, culmea, la Turism și Antreprenoriat. Un individ, promovat în Guvern, nu pentru că a jurat credință PNL-ului sau brăilenilor, ci în fața comandantului suprem al forțelor liberale locale, deputatului Popa Alexandru.

Acest ”simplu profesor de geografie”, cum își spune el, nu s-a remarcat, din funcția plătită cu bani publici, decât prin atacuri consecvente asupra investițiilor locale. Lui Canciu i s-a pus pata de această dată pe aeroportul Galați-Brăila!

Probabil, cât de curând, Canciu va avea o problemă și cu Portul Brăila. Nicio investiție nu trebuie ratată! De ce să ne fie bine, când Canciu vrea să ne meargă rău?

”Nu vă mai îmbătați cu apă rece. Dacă acest aeroport se va construi, nu va avea trafic, adică companii aviatice care să opereze rute spre țări europene. Timpul îmi va da dreptate. Proiectele ar trebui să se concentreze pe drumurile expres și pe parcurile industriale”, este comentariul secretarului de stat de la TURISM și ANTREPRENORIAT, pe care deputatul Popa Alexandru l-a trimis cu mari eforturi la București, cică să reprezinte interesele brăilenilor!

Secretarul de stat este contrazis chiar de președintele Organizației Municipale a TNL Brăila, Ovidiu Iosif.

”Până acum Brăila și Galațiul au pierdut investiții de câteva sute de milioane de euro doar pt că nu au aeroport… investitorii de asemenea anvergură nu vor să piardă timpul cu trenul sau mașina de la București până la noi. Presupunând prin absurd că aeroportul nu va fi sustenabil el merită subvenționat doar pentru a nu mai rata aceste investiții majore și implicit mii de locuri de muncă.

Faptul că Brăila va deveni nod de drumuri expres deja a pus în mișcare mari investiții în capacitățile de logistică și depozitare…. aeroportul ar putea să convingă și mai mulți investitori de tipul acesta să vină în zonă având în plus și zborurile de tip cargo”, a atras atenția președintele TNL Brăila.

Este adevărat că ”un simplu profesor de geografie” nu are cum să înțeleagă de ce investitorii au nevoie de aeroport! Mulți dintre ei poate nu se gândesc să viziteze într-o viață, câte țări vizitează Canciu într-un an, pe bani publici.

Și dacă tot recunoaște că este doar ”un simplu profesor de geografie”, solicităm public Partidului Național Liberal Brăila să-l scutească de acest chin și să salveze brăilenii de interesele unui personaj care nu înțelege că Brăila – Galați, cea mai mare aglomerare urbană din România, are nevoie de aeroport.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry