Un nou conflict politic a luat naștere între PSD și PNL, la Brăila, după ce președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, l-a acuzat pe președintele PNL că ar băga ”bețe în roate” proiectelor depuse pe Anghel Saligny.
”Când te duci la minister spunând că proiectele PNL-ului sunt mai importante decât proiectele PSD-ului mi se pare josnic și neobrăzat față de toți brăilenii. Eu nu am fost niciodată la București cu două liste, cu proiectele PSD-ului și proiectele PNL-ului. Uitați, am o singură listă cu toate proiectele!”, a declarat președintele Consiliului Județean Brăila. – declarația completă în video –
Președintele Consiliului Județean spune că le-a cerut primarilor lista cu proiectele depuse prin Anghel Saligny și multe dintre UAT-urile care nu au depus, sau nu au trimis informarea către CJ sunt conduse de liberali, inclusiv comuna Cireșu.
De cealaltă parte, președintele PNL, deputatul Alexandru Popa neagă acuzațiile și spune că sunt chiar și primari PSD care i-au cerut sprijinul.
”Este evident pentru orice om întreg la minte că nu pot influența eu deciziile luate de un minister. Nu este evident și pentru domnul Chiriac, care mai are puțin și o să mă acuze că am blocat dezvoltarea județului în ultimii 30 de ani, de când Brăila este condus de partidul său”, spune deputatul PNL.
Alexandru Popa a ținut să precizeze că are deschidere către toți primarii din județul Brăila, indiferent de culoarea politică, cu atât mai mult față de cei din PNL, cărora le datorează funcțiile politice pe care le deține.
”Ideea că aș merge eu la vreun minister ca să cer să nu se acorde finanțare unui proiect al județului Brăila este absurdă. Și mai e ceva: ultima dată când am verificat, PSD era la guvernare. Domnul Chiriac vorbește de parcă PNL ar fi la guvernare și bieții de ei, PSD-iștii, ar fi în opoziție”, spune președintele PNL, într-un comunicat de presă.