Prefectul Timofei, în urma incendiilor de vegetație: ”Nu tolerăm astfel de situații, mai ales că există riscul real ca focul să scape de sub control!”

Pe fondul amplificării fenomenului de arderi necontrolate de vegetație uscată, prefectul Județului Brăila, Iulian TIMOFEI a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” Brăila, Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila și Comisariatului Județean Brăila al Gărzii de Mediu pentru a fi stabilite unele măsuri în materie de prevenire, constatare și sancționare a încălcării prevederilor legale privind respectarea de către deținătorii de terenuri, cu titlu sau fără titlu, a bunelor condiții agricole și de mediu.

În consecință, a fost emis Ordinul Prefectului privind evitarea producerii incendiilor ca urmare a folosirii focului deschis pentru arderea miriștilor, a acțiunilor de igienizare a terenurilor, a distrugerii prin ardere a resturilor menajere, furaje, sau a vegetației uscate din grădini și curți.

”Potrivit legislației în vigoare este interzisă arderea necontrolată a miriștilor și a resturilor vegetale de pe terenurile arabile, precum și a vegetației pajiștilor permanente, cu excepția situației în care se obține acceptul de la autoritățile competente și obținerea de către cetățeni a permisului de lucru cu focul, a cărui emitere se face prin grija primarului. Vom acorda o atenție sporită fenomenului de incendiere necontrolată a terenurilor pentru a fi astfel îndepărtată vegetația uscată. Nu tolerăm astfel de situații, mai ales că există riscul real ca focul să scape de sub control, iar toate acestea din cauza unor oameni care nu respectă legea. Instituția Prefectului face apel la toți cetățenii județului să respecte normele de protecție și prevenire a incendiilor, deoarece ne aflăm în perioada în care oamenii derulează activități agricole pe terenurile pe care le dețin”, a declarat prefectul Județului Brăila, Iulian TIMOFEI.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry