Vasile Varga, la ReperulTV: ”Dacă nu te duci să muncești în Parlament pentru concetățenii tăi, nu te mai duce!”

Invitat la o emisiune în cadrul postului ReperulTV, deputatul liberal Vasile Varga a spus că misiunea unui parlamentare este aceea de a modifica legea, acolo unde aceasta nu se mai pliază pe nevoile curente ale cetățenilor.

Deputatul Vasile Varga a dat exemple concrete ale modificărilor legislative pe care le-a inițiat în ultimii patru ani de mandat, cu precizarea că există încă peronaje care își urmăresc doar propriul interes, odată ajunși în Parlament.

Dacă nu te duci să muncești în Parlament pentru concetățenii tăi, nu te mai duce! S-a terminat! Nu mai este Parlamentul de acum 15 – 25 de ani, când prin prisma profesiei, dacă aveai o societate comercială, că aveai voie să o ai, să mai faci niște afaceri, care erau profitabile. Unii visază!”, a spus deputatul PNL Vasile Varga în cadrul unei emisiuni la ReperulTV.

Întrebat de Sorin Rugină, moderatorul emisiunii, despre poziția pe care o ocupă în cursa electorală pentru Camera Deputaților, respectiv locul 2, deși este un parlamentar cu experiență, Vasile Varga a declarat: Practic sunt două lucruri pe care trebuie să le explic. A fost un vot, este un val nou de tineri, este normal și firesc. Nu am fost supărat pentru că ocup a doua poziție. Este vorba de partidul nostru, Partidul Național Liberal, trebuia să vină un suflu tânăr pentru că aveam nevoie de o schimbare și la filiala din Brăila”.

Vasile Varga a declarat încă de la începutul campaniei că va duce o bătălie corectă, fără atacuri, bazată doar pe activitatea sa și pe programul de guvernare al Partidului Național Liberal.

Știți ce voi face în toată această campanie? În această campanie voi da un ziar și o carte. O carte, cu informații elementare și pe înțelesul tuturor, despre ce trebuie să facă când se gândesc la un act de vânzare sau de întreținere, la o moștenire, la testament. Această carte o voi distribui gratuit tuturor cetățenilor municipiului Brăila”, a declarat deputatul liberal.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry