Vasile Varga: “Nici la această oră, nu s-a luat nicio măsură cu privire la porcii mistreți”

Vasile Varga: “Nici la această oră, nu s-a luat nicio măsură cu privire la porcii mistreți”

 

 

Procurorii de la Parchetul General au anunțat că s-a început urmărirea penală in rem în dosarul privind măsurile autorităților în cazul pestei porcine. Dosarul a fost deschis la Secția de urmărire penală și criminalistică la data de 3 septembrie, ca urmare a sesizării din oficiu și a formulării unui denunț privind măsurile autorităților în cazul pestei porcine.

Săptămâna trecută, plenul Camerei Deputaţilor a respins, cu 122 de voturi “pentru”, 137 “împotrivă” şi două abţineri, propunerea de înfiinţare a unei comisii de anchetă privind verificarea modului prin care autorităţile statului român au pus în aplicare prevederile Programului naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane. Propunerea de înfiinţare a comisiei parlamentare a fost făcută de grupurile parlamentare ale PNL şi PMP, având în vedere “că numărul focarelor de pestă porcină africană a crescut exponenţial în ultimele două luni”, iar apariţia unor focare noi în fiecare săptămână nu mai pot fi justificate doar prin răspândirea prin intermediul animalelor sălbatice infestate, ci şi prin activitatea umană şi circulaţia animalelor domestice.

Nici la această oră, nu s-a luat nicio măsură cu privire la porcii mistreți, atât în județele direct afectate, Tulcea și Brăila, cât și în celelalte județe unde nu s-a semnalat prezența virusului. Autoritățile ar fi tebuit să acorde o atenție mult mai mare asupra acestei boli, iar în localitatea unde s-a semnalat prima dată un caz de pestă, trebuia să fie instituită carantină, pază militarizată. Timp de 10 zile nimeni nu intra și nu ieșea din localitate, eviând împrăștierea virusului din localitate în localitate. Consider că ar fi fost singura soluție salvatoare”, a declarat consilierul județean(PNL) Vasile Varga.

Consilierul liberal consideră că despăgubirile nu sunt corecte față de cei care cresc porci de rasă, pentru montă, valoarea lor fiind mult mai mare decât sumele acordate de autorități.

Dețin o mică firmă la noi în județ, unde cresc rasele de porci Mangalița și Bazna. Și la mine a fost semnalată prezența virusului PPA. În această dimineață echipele DSVSA au început sacrificarea tuturor porcilor. Ramane de văzut la comisie, cum si când îi vor despăgubi pe toți cei afectați. Este trist pentru noi, românii, că nu vom avea ce pune pe masa de Crăciun în familie”, a declarat consilierul județean Vasile Varga.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry