Vicepreședintele PSD Mihai Tudose l-a dat exemplu pe primarul Brăilei, care a găsit soluții imediate pentru susținerea comercianților din piețe

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a vorbit astăzi, după ședința Biroului Permanent Național, despre restricțiile impuse de Guvernul Orban, care favorizează lanțurile de magazine mari și marketurile forțându-i la faliment pe micii comercianți și producători.

Vă spun că la mine la Brăila primarul s-a implicat, ne-am implicat cu toții, nu se închide nicio piață. Primăria va asigura acele căsuțe care erau folosite pentru sărbătorile de iarnă. Vor fi montate pentru zona de lactate și carne. În rest, vor fi organizate fluxuri în piață, mai pleacă câte un perete, câte un geam, ca să fie spațiu deschis, se ia temperatura la intrare. Dar nu închidem piețele pentru că nenorocim o mulțime de oameni. Sunt sute de mii de oameni în România care, unii trăiesc din acest lucru, din vânzarea acelei legături de leuștean, pătrunjel, doi morcovi. Sunt banii bătrânilor respectivi pentru medicamente și pentru a-și plăti utilitățile. Este o crimă ceea ce au încercat să facă”, a declarat fostul prim ministru Mihai Tudose.

Vicepreședintele PSD a comunicat cu restul primarilor din țară, pentru a găsi soluții asemănătoare, care să sprijine comerțul și să salveze pe timp de pandemie afacerile micilor producători.

Mihai Tudose a atras atenția asupra faptului că Guvernul Orban își asumă restricții absurde care pun în pericol economia țării, însă continuă să cheme oamenii la vot și să facă campanie electorală. Situația va fi cu atât mai gravă, în contextul în care românii din diaspora nu vor avea posibilitatea să-și exercite dreptul de a vota, secțiile fiind închise, cel puțin în Europa.

Poate explică Guvernul, românilor din diaspora, cum le asigură dreptul la vot în condițiile în care, cel puțin în Europa este clar că nu vor fi organizate secții de votare, nicio țară europeană nepermițând acest lucru. Dar, nu-i așa, PNL iubește diaspora, dar nu le dă dreptul să voteze. Poate, dacă erau în februarie – martie, acest lucru se putea. Acum, în mod cert, nu se poate”, a declarat Mihai Tudose, în cadrul unei conferințe de presă, după ședința Biroului Permanent Național

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry