Brăila a ajuns la 6 decese, înregistrate în rândul persoanelor cu COVID19! Trei copii, cu vârste de până la 5 ani, sunt pozitivi!

Pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, astăzi, 25.06.2020, la nivelul județului Brăila sunt monitorizate  1393 de persoane, aflate în izolare voluntară și 39 de persoane care se află în carantină institutionalizată.

Menționăm că 9546 de persoane  au ieșit din autoizolare, la încheierea celor 14 zile și 1181 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieși din carantină instituționalizată.

De asemenea, conform raportării DSP, de la începutul pandemiei, la Brăila 149 de persoane au fost confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 39 au fost declarate vindecate și externate, iar alți 12 pacienți asimptomatici au fost externați în urma noului ordin al ministrului Sănătății, potrivit căruia, pacienții asimptomatici cu factori de risc, precum și pacienții simptomatici care au forme ușoare pot fi externați după minim 10 zile de internare în lipsa febrei și ameliorarea simptomatologiei, pentru cel puțin 72 ore.

Testarea de control se va efectua în ziua 8 de la internare. Același document mai spune că pacienții asimptomatici care sunt pozitivi la testul de control vor putea fi externați după 10 zile, dacă medicul curant consideră oportun pe baza criteriilor clinice, cu condiția izolării la domiciliu până la împlinirea celor 14 zile ale perioadei de izolare care decurge de la momentul internării (respectiv 4 zile de la externare). Totodată, pacienții asimptomatici care sunt negativi la testul de control vor putea fi externați după 10 zile, fără a fi necesară izolarea la domiciliu.

De asemenea, 98 de pacienți sunt internați în Spitalul Județean de Urgență Brăila, printre care și 3 copii cu vârste de 2, 4 și 5 ani. Alți 8 pacienți au decedat, respectiv 6 confirmați în Brăila și 2 în Galați. Menționăm că cele două decese s-au înregistrat în noaptea de miercuri, 24.06.2020 spre joi, 25.06.2020 și este vorba despre paciente cu vârste de 72 și 74 de ani, cu multiple comorbidități, printre care și insuficiență cardiacă.

În ceea ce privește raportarea IPJ Brăila, în ziua de 24 iunie 2020, polițiștii au acționat în sistem integrat, alături de jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

Astfel, în ultimele 24 de ore a fost verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă în cazul a 1.533 de persoane și a 11 societăți comerciale.

De asemenea, polițiștii au depistat o persoană care nu a respectat măsura izolării la domiciliu, aceasta fiind condusă într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile, urmând a suporta și costurile generate în această perioadă.

Persoana în cauză a fost și sancționată contravențional cu amendă, în valoare totală de 1.000 de lei, pentru nerespecatarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry