70 de mame diagnosticate cu COVID-19 vor beneficia gratuit de sprijin în alăptare și consiliere psihologică.
București, 02.12.2020 – 70 de mame suspecte de sau diagnosticate cu COVID-19 vor beneficia gratuit de consiliere privind menținerea lactației și servicii de consiliere psihologică în cadrul proiectului SAMAS la bine și la greu. Proiectul este derulat de Asociația SAMAS cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
În plus, 40 dintre acestea, aflate în situații dificile de viață (provenind din familii cu venitul mediu/membru familie sub 500 lei, victime ale violenței în familie, mame minore, femei în situații de risc) vor primi o pompă manuală de sân, pentru a-și putea menține lactația pe durata separării de bebelușul lor.
Tot în cadrul programului SAMAS la bine și la greu, educatorii perinatali SAMAS vor fi formați de specialiști, pentru a gestiona impactul COVID-19 asupra mamelor și bebelușilor, se va actualiza platforma care pune la dispoziția mamelor informații la zi, pentru sănătatea lor și a bebelușului și se vor realiza materiale informative destinate părinților, în format print și video în legătură cu impactul pandemiei asupra perioadei perinatale. Pentru a asigura accesul facil la informație, toate materialele vor fi distribuite de către Asociație maternităților COVID-19 din țară.
Prin acțiunile propuse, proiectul se adresează în mod direct mamelor suspecte de sau diagnosticate cu COVID-19, precum și copiilor acestora, care, conform Convenției ONU pentru Drepturile Copilului, au dreptul la alăptare.
Pentru a beneficia de consiliere mamele aflate în maternitățile COVID-19 pot apela numărul 0786 489 687 sau pot scrie la ajutormame@programsamas.ro, iar Asociația SAMAS le va organiza sesiunile gratuite de sprijin prin telefon sau video call.
Proiectul SAMAS la bine si la greu a fost inițiat de Asociația SAMAS în luna aprilie, anul acesta, ca răspuns la o situație acută și care nu putea fi anticipată: pandemia de Coronavirus. Ministerul Sănătății a decis, prin Metodologia publicată în data de 30 martie 2020, ca bebelușii născuți de o mamă confirmată cu Coronavirus să fie separați de aceasta până când testele demonstrează că mama este sănătoasă. Nou-născuții au fost, astfel, privați de beneficiile laptelui matern și de legătura profundă creată în momentul alăptării. Iar mamele, la rândul lor, au trecut printr-o perioadă extrem de grea, fiind nevoite să facă față stării dificile de lăuzie, dar și situației de incertitudine și separării de bebelușii lor.
Chiar dacă metodologia de îngrijire a bebelușului născut de o mamă infectată cu COVID-19 a fost actualizată,când mama este diagnosticată cu SARS-COV-2(indiferent de prezența sau absența simptomatologiei), interacțiunea dintre aceasta și nou-născut este realizată cu ajutorul personalului medical prin intermediul dispozitivelor de comunicare de tip video call/video-record. Noua metodologie menționează că susținerea emoțională a acestor mame trebuie să fie asigurată pe durata internării de către personalul medical specializat, cu menținerea monitorizării acestor paciente și după externarea din maternitate, având în vedere gradul crescut de anxietate asociat acestei perioade, în rândul populației de gravide, precum și riscul asociat de depresie postpartum. Tocmai de aceea, Asociația SAMAS oferă, prin programul SAMAS la bine și la greu, sprijin mamelor care aduc pe lume un bebeluș în plină pandemie.
„Suntem alături de familiile care așteaptă un copil și pentru care bucuria este umbrită de riscul crescut de infectare cu virusul SARS-COV-2. Viitoarele mame au nevoie de informații despre procedurile aplicate în spitalul unde vor naște, precum și de sprijinul profesioniștilor perinatali (cadre medicale, consilieri în alăptare, psihologi șamd), al familiei și al comunității.
De asemenea, suntem alături și de cadrele medicale, care, deși se confruntă cu o situație exceptională, uneori în condițiile dotării precare, îmbunătățesc experiența din maternitate pentru gravidele și mamele din România. Dovada o constituie numărul mare de educatori perinatali SAMAS care oferă consiliere în alăptare, în această perioadă, precum și demersurile Comisiilor de Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie din cadrul Ministerului Sănătății pentru îmbunătățirea și actualizarea Metodologiei privind naşterea la gravidele cu infecţie suspicionată/confirmată cu SARS-COV-2/COVID19, preluarea, îngrijirea şi asistenţa medicală a nou-născutului. Aceasta a fost revizuită în concordanță cu ultimele dovezi știintifice, inclusiv noul standard de aur al Royal College of Obstetricians and Gynaecologists din Marea Britanie, care a ajuns la a paisprezecea actualizare. Considerăm că fiecare clipă în plus pe care mama o petrece împreună cu bebelușul ei, în siguranță, este un câștig, nu doar emoțional, ci și pentru sănătatea bebelușului, care are astfel, șansa unui start bun în viață” – spune Sînziana Ioniță-Ciurez, Director Operațional al Asociației SAMAS.
SAMAS la bine și la greu este un proiect derulat de Asociația SAMAS cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state
beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.”
Despre Asociația SAMAS
Asociația SAMAS este o organizație nonprofit, care a dezvoltat prima comunitate națională de educatori perinatali (din rândul asistenților medicali și moașelor), pentru a oferi cel mai extins program de sănătate și suport pentru mame și sugari în primele 1.000 de zile, înainte și după naștere, atunci când pot fi puse bazele unei vieți sănătoase a viitorului adult. Obiectivele Asociației pe termen lung sunt: creșterea ratei de alăptare exclusivă, informarea corectă a mamelor despre procesul nașterii, îmbunătățirea stării de sănătate a mamei, dar și a bebelușului, printr-o nutriție echilibrată din timpul sarcinii, cât și postnatal. În paralel, Asociația SAMAS și-a propus extinderea Comunității de Educatori Perinatali SAMAS, oferind burse de formare cadrelor medicale (asistenți
medicali și moașe), care, în urma cursurilor intensive și a perioadei de practică, devin Educatori Perinatali Certificați SAMAS, cu acreditarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR).
Începând cu 2013, de când a început programul SAMAS și până la finele anului 2019, SAMAS:
- a format 953 de Educatori Perinatali la nivel național;
- 21.972 de mame au participat la cursurile SAMAS în peste 27 de orașe, dintre care 6172 au fost prin proiecte sociale;
- Asociația SAMAS a contribuit, prin cursurile de alăptare prenatală și consilierile în alăptare oferite de Educatorii Petrinatali SAMAS, la creșterea ratei de alăptare exclusivă. Conform Studiului Național ”Alăptarea și nutriția copiilor în primul an de viață”, desfășurat de Asociația SAMAS, Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului și Societatea Națională de Medicina Familiei, rata alăptării exclusive a crescut la 29,8% în 2016 vs. 12,6% în 2010;
- SAMAS a inițiat difuzarea pe toate canalele TV și radio, în fiecare zi, începând din 2016, a mesajului de sănătate publică – “Hrănirea exclusivă la sân a copilului în primele șase luni este esențială pentru o viață sănătoasă”;
- Asociația a dezvoltat în 2017 programul de educație nutrițională pentru preșcolari, Sănătos de mic, pentru reducerea prevalenței obezității în rândul copiilor. 182 de grădinițe din București și județul Cluj sunt înscrise în program;
- 274 de mame din comunități defavorizate au primit în 2019 CUTIA Bebelușului împreună cu informațiile necesare pentru alăptare și îngrijirea copilului. Proiectul CUTIA Bebelușului a fost premiat ca cel mai bun proiect de implicare socială la Gala CONAF din 2019.
Asociația SAMAS a fost înființată datorită extinderii și dezvoltării Programului SAMAS, inițiat de către Fundația Crucea Albă, Fundația Nutricia și Crucea Roșie – Filiala Sector 6, susținut de Danone Ecosystem.