15.000 lei, de la stat, pentru proceduri de fertilizare! Cine poate beneficia de acest ajutor?

România trece printr-o criză demografică fără precedent. Anul trecut s-au născut cei mai puțini copii din ultimul secol, sub 180.000. Anul 2022 se anunță la fel de rău, în primele cinci luni fiind deja cu 20% mai puține nașteri.

HG 1.103/2022, în Monitorul Oficial, prevede că, pentru 2022, programul va putea fi accesat, începând cu 1 octombrie, de 2.500 de cupluri sau persoane singure, ajutorul financiar fiind de 15.000 lei pentru “proceduri medicale de specialitate care să aibă ca rezultat creșterea natalității” recomandate de un specialist. Forma inițială a proiectului de act normativ prevedea o sumă de 22.500 lei pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro/ embriotransfer.

Sprijinul financiar va fi acordat în două tranșe. Pentru 2023, programul va putea fi accesat de 10.000 cupluri.

Condițiile ce trebuie să fie îndeplinite pentru accesarea acestui ajutor sunt următoarele:

  • vârsta femeii beneficiare să fie între 20 și 45 de ani;
  • beneficiarii să fie cetățeni români;
  • procedurile recomandate să se desfășoare într-o unitate autorizată pe teritoriul României.

În cadrul programului, beneficiarii pot primi sprijin financiar pentru maximum trei proceduri în fiecare an.

Pentru acordarea banilor, cei interesați vor trebui să depună o cerere și o declarație pe propria răspundere, alături de o serie de documente doveditoare. Potrivit prevederilor din cadrul actului normativ, cererile vor fi analizate în termen de 30 de zile de la depunerea lor, acestea putând fi depuse în format electronic către Ministerul Familiei sau fizic la sediile agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială din țară.

Modelul cererii, al declarației pe propria răspundere, a documentelor doveditoare, precum și modalitatea de acordare a sprijinului financiar, necesare pentru operaționalizarea efectivă a programului, vor fi elaborate de Ministerul Familiei și Ministerul Muncii, în termen de 45 de zile, respectiv a doua parte din luna octombrie.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry