Amplă campanie de ecologizare în Măxineni! S-au adunat peste 1500 kg de deșeuri!

Zilele trecute comuna Măxineni a trecut printr-o amplă campanie de ecologizare la care au participat elevi de liceu, copii, cadre didactice, alături de tot personalul Primăriei Măxineni.

”Am fost plăcut impresionat de locuitorii comunei Măxineni care s-au implicat în această activitate. Am strâns aproximativ 1600 kg de deșeuri. Am făcut curat în cimitir, în parcările din comună și în alte spații publice. Vreau să le mulțumesc cetățenilor pentru implicare! Sunt mândru să fiu primarul unei comunități de oameni gospodari!”, a declarat primarul comunei Măxineni, Ionuț Postolache.

Primarul a fost surprins implicarea unui număr mare de locuitori ai comunei. Postolache a recunoscut că oamenii din comunitate sunt cu adevărat gospodari însă a fost pentru prima oară când aceștia s-au mobilizat împreună, indiferent de vârstă, pentru a ajuta comuna.