RER Brăila a dat startul campaniei de pregătire a colectării separate a deșeurilor menajere-reziduale, reciclabile (plastic și metal) și biodegradabile în județul Brăila, conform contractului de delegare încheiat cu ADI ECO DUNĂREA Brăila.
Luni, 1 august, compania RER Brăila a început distribuirea de pubele pentru colectarea deșeurilor menajere-reziduale, reciclabile (plastic și metal) și biodegradabile achiziționate de Consiliul Județean Brăila în cadrul Proiectului ”Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Brăila”. Acțiunea se va desfășura la nivelul întregului județ, atât în zonele urbane, cât și în cele rurale.
Brăila: 29 iulie 2022 – RER Brăila a dat startul campaniei de distribuire a pubelelor pentru colectarea separată a deșeurilor menajere-reziduale, reciclabile (plastic și metal) și biodegradabile. Acțiunea a început în cartierele Chercea și Radu Negru din Brăila și în comunele Bordei Verde și Bărăganul din județ.
Distribuirea de pubele se va face în primă fază către gospodării (persoane fizice). În zonele urbane, se vor repartiza pubele maro și galbene, ambele cu capacitatea de 120 de litri, destinate deșeurilor menajere-reziduale (pubela maro) și celor reciclabile din plastic și metal (pubela galbenă). In zonele rurale, se vor distribui pubele maro și unități de compostare, ambele cu capacitatea de 60 de litri, destinate deșeurilor menajere-reziduale (pubela maro) și celor biodegradabile (unitățile de compost). Pubelele și unitățile de compost sunt distribuite gratuit către populație în baza unui proces verbal de custodie.
Distribuirea de pubele reprezintă prima acțiune externă pe care RER Brăila o face în perioada de mobilizare care se va încheia în luna decembrie. În acest interval, compania face toate demersurile interne și externe pentru a începe furnizarea serviciilor de salubritate la nivelul întregului județ, conform clauzelor și la standardele de calitate prevăzute în contract.
Printre acțiunile interne întreprinse în perioada de mobilizare, RER Brăila va angaja aproximativ 400 de persoane până la sfârșitul anului și va achiziționa flota de mașini și utilaje necesară pentru furnizarea serviciilor de salubritate la nivelul întregului județ.
Despre RER Group și RER Brăila
RER Group a fost înființat în anul 1994 de către concernul german RWE, desfășurând activități în domeniul salubrității, recuperării ecologice și reciclării. Grupul RER deține șapte companii – REBU, RETIM, RER Sud, RER Brăila, RER Vest, RER Servicii SRL și RER DATA, iar la finalul anului 2021 avea 2300 de angajați.
RER Brăila a fost înființată în anul 1994 sub numele de RWE-ECOLOGIC SERVICE SRL. În prezent, Compania, partea RER Group, furnizează servicii de colectare separată și transport separat al deșeurilor din municipiul si județul Brăila, precum și măturatul, spălatul, stropirea şi întreținerea căilor publice pe raza UAT Brăila. Compania are 120 de angajați, iar până la finalul anului 2022 va ajunge la aproximativ 550.