Sistemul de îngrijire în centre rezidențiale pentru vârstnici reprezintă o rețea organizată de servicii sociale și medicale, publice sau private, destinate cazării, îngrijirii și asistării persoanelor de vârsta a treia care se află în stare de vulnerabilitate. Acest sistem intervine atunci când bătrânii nu mai pot locui singuri din cauza pierderii autonomiei fizice sau psihice, a izolării sociale ori a lipsei sprijinului familial, fiind împărțit în mai multe categorii de centre rezidențiale în funcție de nevoile specifice ale beneficiarilor.
Căminele pentru persoane vârstnice sunt unități destinate celor care au nevoie de sprijin zilnic, hrană, monitorizare medicală primară și activități de socializare. Accesul în aceste cămine se realizează pentru persoanele care nu au familie ori nu se află în întreținerea unor persoane obligate la aceasta potrivit legii, nu au locuință și nici posibilitatea de a-și asigura condițiile de locuit din resurse proprii, nu realizează venituri suficiente, nu se pot gospodări singure sau se află în imposibilitatea de a-și asigura nevoile socio-medicale. De asemenea, unitățile de asistență medico-socială (UAMS) sunt specializate în preluarea cazurilor dificile unde bolile cronice se suprapun pe o criză socială profundă, precum vârstnicii fără adăpost, cazurile sociale refuzate de spitale din lipsa suportului familial sau pacienții nedeplasabili cu pensii minime. Din punct de vedere legal și funcțional, o unitate de asistență medico-socială reprezintă o structură hibridă concepută pentru a prelua presiunea de pe spitalele de boli cronice și centrele de asistență socială standard.
La data de 1 septembrie 2026, la nivelul județului Brăila sunt înființate 15 servicii sociale destinate persoanelor vârstnice. Dintre acestea, 9 sunt servicii sociale cu cazare, iar 6 sunt servicii sociale fără cazare, reprezentând îngrijire la domiciliu și servicii comunitare.
Din cele 9 servicii sociale cu cazare, 6 sunt dezvoltate în municipiul Brăila, respectiv Căminul pentru Persoane Vârstnice (CPV) Caraiman, CPV Sfânta Maria și CPV Lacu Sărat de către Direcția de Asistență Socială Brăila, CPV Vlavian de către Asociația Vlavian, CPV Veneția de către S.C. Veneția Medical S.R.L. și CPV Armonia Parc de către Asociația Sefora. Un alt centrul funcționează în orașul Făurei, fiind operat de Asociația Vlavian, iar 2 servicii sunt active în mediul rural, respectiv un cămin dezvoltat de Fundația Casa Pâinii în comuna Viziru și CPV Sfânta Maria dezvoltat de Fundația Eurosperanța în comuna Măxineni. Furnizorul S.C. Veneția Medical S.R.L. a comunicat închiderea căminului începând cu data de 30 septembrie 2026, motivând imposibilitatea de a îndeplini condițiile necesare obținerii autorizației ISU.
Cele 6 servicii sociale fără cazare destinate bătrânilor din județ sunt Centrul de zi de socializare Bunicii Comunității Jirlău dezvoltat de Primăria Comunei Jirlău, Serviciul de îngrijire la domiciliu dezvoltat de Direcția de Asistență Socială Brăila, Serviciul de asistență comunitară al Fundației Lumina din municipiul Brăila, Centrul Yad Be Yad dezvoltat de Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic Brăila, Serviciul de îngrijire la domiciliu dezvoltat de Daphne Senior Care S.R.L. în comuna Cazasu și Serviciul Comunitar Integrat al Primăriei Comunei Frecăței.
În plus, la nivelul județului Brăila există 3 unități de asistență medico-socială dezvoltate de furnizori publici și privați, mai exact UAMS Ianca din orașul Ianca, UAMS Minerva din municipiul Brăila, aflată în curs de autorizare, și Spitalul de Paliație Veneția Medical S.R.L. Obținerea autorizației de funcționare și monitorizarea serviciilor oferite de aceste unități intră în atribuțiile Ministerului Sănătății, procesul fiind preluat de la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
La nivel național, sistemul de îngrijire a persoanelor vârstnice rămâne slab dezvoltat, iar distribuția serviciilor este inegală între mediul urban și cel rural. Pe fondul lipsei de locuri în sistemul de stat, piața centrelor rezidențiale private s-a extins substanțial, însă costurile au devenit inaccesibile pentru majoritatea pensionarilor. Deși standardele minime de cost actualizate prin Hotărârea de Guvern nr. 6/2026 reprezintă valoarea de referință pentru finanțarea publică, îngrijirea unui vârstnic într-un centru privat licențiat depășește frecvent suma de 6.500 de lei pe lună, o valoare mult peste pensia medie din România, obligând familiile să acopere diferențele financiare considerabile. Marile centre urbane concentrează majoritatea căminelor private, în timp ce mediul rural și orașele mici suferă de o lipsă aproape totală de servicii specializate, bătrânii din comunitățile izolate rămânând dependenți exclusiv de îngrijirea informală oferită de rude.
Conform prevederilor articolului 119 din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, autoritățile administrației publice locale și toți furnizorii publici au obligația de a organiza, acorda și planifica dezvoltarea serviciilor sociale numai în funcție de nevoile identificate ale comunității, de prioritățile asumate și de resursele disponibile, cu respectarea celui mai eficient raport cost-beneficiu. În cazul lipsei de resurse suficiente, autoritățile locale pot încheia parteneriate pentru înființarea de servicii rezidențiale de interes intercomunitar, în timp ce Consiliul Județean înființează servicii rezidențiale de interes județean pe baza cererilor de așteptare înregistrate.
Internarea într-un cămin pentru persoane vârstnice este o măsură cu titlu de excepție conform Legii nr. 17/2000, aplicabilă doar persoanelor aflate în situații deosebite. Extinderea serviciilor sociale în comunitate reprezintă o trecere de la modelul clasic de tip azil către servicii de proximitate, integrate în țesutul social local, principala alternativă recomandată fiind îngrijirea la domiciliu pentru menținerea seniorului în propriul mediu de viață. De asemenea, centrele de zi au scopul de a preveni instituționalizarea prin oferirea de sprijin pe timpul zilei, în timp ce îngrijitorul informal, definit ca membru de familie sau altă persoană asumată, oferă asistență directă persoanei aflate în stare de dependență. Pentru dezvoltarea acestor servicii, furnizorii pot accesa finanțări publice locale, subvenții de la bugetul de stat prin Legea nr. 34/1998, programe de interes național și fonduri europene.
Înființarea și funcționarea serviciilor sociale în România continuă însă să se lovească de impedimente legislative, administrative și logistice severe. Obținerea licenței de funcționare este un proces de lungă durată ce necesită un volum mare de documente, iar identificarea sau construirea unui spațiu care să respecte normele sanitare, de siguranță la incendiu și de accesibilitate este un demers dificil și costisitor. La toate acestea se adaugă criza acută de personal cauzată de salariile neatractive din sectorul social, ceea ce duce la o lipsă gravă de asistenți sociali și psihologi.
