Miercuri, 10.01.2024, Dunărea Brăila a jucat pe teren propriu cu Știința București contând pentru etapa a XII-a din sezonul competițional 2023/2024 al Ligii Florilor MOL. Prima repriză s-a terminat în favoarea echipei brăilene scor 24 – 8, iar partida s-a încheiat cu o victorie a echipei de la Dunăre, scor final 40 – 22, câștigând astfel cele trei puncte ale partidei.
Au marcat pentru Brăila: Corina Elena Romina Lupei (6), Jelena Zivkovic (5), Jessica Quintino (5), Liliana Venancio (4), Maryia Kanaval (3), Francielle Gomes da Rocha (3), Andreea Cristina Popa (3), Alexandra Severin (2), Katarina Jezic (2), Kristina Liscevic (2), Elena Șerban (1), Cătălina Pisică (1), Karoline Helena De Souza (1), Meike Juliane Schmelzer (1), Mariam Mohamed (1). Elena Șerban a avut 12 intervenții/20 iar Ana Maria Cristea 3 intervenții/17.
Am avut o primă repriză foarte bună, cu apărare la fel de bună în poartă. Și a doua repriză a fost bună însă am luat multe goluri. Sunt mulțumit că am câștigat și că am reușit să dau minute de joc tuturor celor de pe bancă
,a declarat Jan Leslie, antrenor principal Dunărea Brăila.
Orice meci este foarte important și mă bucur că am ocazia să joc la fiecare meci. Fanii îmi transmit emoții constructive. La meciul cu Știința am dat un gol dar am și ratat. Ca orice jucător, am și meciuri bune și mai puțin bune dar contează că de fiecare data dau tot ce pot. Îmi place foarte mult să joc la Brăila, fetele m-au integrat rapid. Consider că echipa Brăilei are destulă valoare ca să urce pe podiumul Ligii Naționale și al EHF
,a declarat Mariam Mohamed, jucătoare Dunărea Brăila.
Program Dunărea Brăila Ianuarie 2024
- 13 Ianuarie 2024, ora 19:00 – Thuringer HC vs. Dunărea Brăila
- 17 Ianuarie 2024, ora 17:30 – CSM Tg. Jiu vs. Dunărea Brăila
- 21 Ianuarie 2024, ora 19:00 – HC Lokomotivaa Zagreb vs. Dunărea Brăila
- 25 Ianuarie 2024, ora 17:30 – SCM Gloria Buzău vs. Dunărea Brăila
- 29 Ianuarie 2024 – Dunărea Brăila vs. SCM Universitatea Craiova
Ne pregătim pentru următorul meci care va fi destul de dificil în Germania, la Thuringer. Trebuie să jucăm toate cele 60 de minute foarte bine, să nu dăm jucătoarelor din Germania ocazii de a marca. Luna Ianuarie este plină pentru noi, cu foarte multe meciuri însă le vom lua pe fiecare pas cu pas. Este un program greu dar niciodată nu ne plângem. Suntem foarte fericiți că participăm în EHF European League iar asta face ca lucrurile mai puțin plăcute cum ar fi deplasările lungi să nu ne afecteze
,a concluzionat Jan Leslie, antrenor principal Dunărea Brăila.