Mădălina Zamfirescu revine la HC Dunărea Brăila

HC Dunărea Brăila va avea in acest an 3 jucătoare, pe postul de centru, doua componente ale lotului național de senioare. Elena Dache si-a prelungit contractul cu echipa brăileană încă din octombrie anul trecut și își dorește foarte mult sa aibă evoluții bune și sa își atingă atât obiectivele persoanele cât și cele ale echipei. De la HC Dunarea Braila, Dache a fost propulsata pentru prima data la națională de senioare, echipa cu care a și participat la Campionatul Mondial din Japonia.

Dupa 3 sezoane, Mădălina Zamfirescu revine la Dunărea Brăila. Madalina este vicecampioana naționala cu HC Dunărea Brăila iar pentru ea acest moment este unul care i-a marcat cariera, considerând ca acea perioada a fost cea mai buna din viata ei. Revine la Brăila cu pofta de a juca, de a avea evolutii cât mai bune și de a-și ajuta echipa sa își atingă obiectivele.

Mă bucur să mă reîntorc la Brăila. Nu am cum să uit perioada cea mai bună a carierei mele. Nu vreau să compar, sau să retrăiesc în trecut, dar mi-aș dori cel puțin aceleași rezultate ca atunci. Abia aștept să mă întorc în sală alături de oamenii care au ramas în sufletul meu și bineînțeles, abia aștept să le întâlnesc pe fete, staff-ul și sper din suflet să fie o periaodă perfectă“, a declarat Mădălina Zamfirescu.

De pe poziția a 3-a pe centru, având în vedere ca este proaspăt operata, pentru clubul nostru va mai evolua si Diana Axinte care se afla in acest moment în recuperare.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry