Marți, de la ora 15.00, HC Dunărea și CSM Roman – LIVE pe Facebook!

Marți, de la ora 15.00, HC Dunărea și CSM Roman – LIVE pe Facebook!

 

 

 

Clubul de handbal Dunărea Brăila are de disputat în această săptămână nu mai puțin de 4 meciuri.

Echipa de Ligă Națională joacă marți, 18 februarie, începând cu ora 15:00 meciul din optimile Cupei României Fan Courier. Partida are loc în deplasare, la Roman, și va fi transmisă LIVE pe pagina de Facebook a clubului. Ultima întâlnire dintre CSM ROMAN și HC DUNĂREA BRĂILA a avut loc în Final Four-ul Cupei României în 01.04.2018 când HC Dunărea Brăila a câștigat cu scorul de 28-24 în fata echipei din Roman și a obținut medalia de bronz.

Vineri, 21 februarie începând cu ora 15:00, echipa de Divizia A întâlnește echipa CSM Galați. Meciul contează pentru etapa a XIV-a a campionatului național de Divizia A. Partida are loc în Sala Polivalentă Danubius iar prețul unui bilet este de 5 lei.

Sâmbătă, 22 februarie, echipa de junioare III antrenată de profesorul Eugen Jelesneac va întâlni în Sala Polivalentă Danubius echipa CSM Galați. Meciul are loc în Campionatul național de Junioare III, etapa XX. În ultima etapă echipa de junioare III a învins LPS Brăila cu scorul de 22-20.

Liga Florilor MOL se reia după o pauză de o săptămână în care a fost convocat lotul național de senioare și tineret. Echipa HC Dunărea întâlnește sâmbătă, 22 februarie începând cu ora 17:00 CS Măgura Cisnădie. Partida are loc în Sala Polivalentă Danubius și va fi transmisă LIVE pe pagina de Facebook a clubului. La ultima întâlnire din campionat HC Dunărea a câștigat partida din deplasare cu scorul de 26-25. Accesul publicului în sală se face începând cu ora 15:30, iar prețul unui bilet este de 10 lei.

 

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry