Meci mare la Brăila! HC Dunărea Brăila întâlnește CSM București

Meci mare la Brăila! HC Dunărea Brăila întâlnește CSM București

 

 

HC Dunărea Brăila va întâlni joi seara, de la ora 17.30, campioana ultimelor ediții din Liga Națională de handbal feminin, CSM București. Chiar dacă echipa Cristinei Neagu nu a avut evoluții entuziasmante în primele trei etape, diferența de valoarea între cele două loturi o face favorită certă în meciul din Sala Polivalentă ”Danubius”.

După trei etape, HC Dunărea are doar un singur punct, obținut în etapa a doua, când a terminat la egalitate, scor 24-24, meciul de pe teren propriu cu Minaur Baia Mare. CSM București are 9 puncte și golaveraj 74-61, echipa finanțată de Primăria București neforțând în niciunul din cele trei meciuri.

În ultimele cinci confruntări directe jucate la Brăila, HC Dunărea are o singură victorie, pe 26 septembrie 2016, când au învins surprinzător cu 30-27. În acel sezon echipa din Brăila a obținut și cea mai bună performanță din istorie, titlul de vicecampioană națională.

HC Dunărea Brăila nu a mai câștigat un meci în Liga Națională din 14 aprilie 2018, când au învins cu 26-22 pe USL Metrou Rapid București. Ultima înfrângere a celor de la CSM București datează din martie 2018, când a pierdut în deplasarea de la SCM Craiova.

Meciul dintre HC Dunărea Brăila și CSM București va fi arbitrat de gălățenii Daniel Basso și Florin Tofan.

Meciul va putea fi urmărit și în direct pe TVR1.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry