Morten Soubak, la final de contract: ”A fost o plăcere să lucrez cu această echipă. Îmi pare rău că nu am reușit să performăm!”

HC Dunărea Brăila și antrenorul echipei de handbal feminin, Morten Soubak, au hotărât de comun acord rezilierea contractului începând de astăzi, 15 februarie 2022. Noul antrenor va fi prezentat oficial miercuri, 16 februarie 2022, în cadrul unei conferințe de presă.

”A fost o plăcere să lucrez cu această echipă. Îmi pare rău că nu am reușit să performăm, chiar dacă înainte de Crăciun eram pe drumul cel bun, câștigând ultimele meciuri din 2021. Începutul anului 2022 a fost o mare provocare, unele jucătoare s-au accidentat, pe când altele s-au confruntat cu infecția SARS-COV2. Urez atât fetelor cât și clubului și suporterilor toate cele bune și succes. Toată stima!”, a declarat antrenorul danez, Morten Soubak.

De la începutul anului 2022, echipa a pierdut 4 partide din ultimele 5 întâlniri, între care două pe teren propriu, cu SCM Craiova și Minaur Baia Mare, dar și în deplasările de la Dacia Mioveni și HC Zalău, acumulând numai 3 puncte în Liga Florilor Mol, îndepărându-se considerabil de la obiectivul stabilit.

”Rezultatele din ultimele meciuri și modul în care s-a prezentat echipa în acest an ne-au obligat să luăm o decizie în acest sens. Îi mulțumim lui Morten Soubak și îi urăm succes în continuare”, a declarat președintele HC Dunărea Brăila, Adrian Manole.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry