Conducerea HC Dunărea Brăila a reușit să obțină semnătura unuia dintre cei mai titrați portari din lume. Mayssa Pessoa va îmbrăca tricoul echipei HC Dunărea Brăila și se întoarce în România cu gânduri mărețe.
Determinarea, siguranța în poartă și capacitatea de a intimida adversarul fac din Mayssa unul dintre cei mai buni portari din lume.
Comparată de presa din România cu Duckadam, Mayssa a obținut cea mai mare performanță cu un club din România, câștigând Liga Campionilor în 2016, după aruncările de la 7m.
“Sunt foarte fericită că m-am întors în România și că fac parte din acest frumos proiect ambițios pe care Brăila îl are și sunt destul de sigură că se poate realiza. România este țara pe care o iubesc cel mai mult, dintre toate țările în care am fost, fiindcă aici am câștigat cea mai importantă competiție din lume la handbal, Liga Campionilor.
Este țara în care, așa cum am spus de atâtea ori, atunci când este posibil, aș vrea să mă întorc.
Liga Națională va deveni foarte puternică în sezonul următor și sunt extrem de motivată pentru asta și sigură că voi fi 150% pregatită să încep.
Țin să mulțumesc conducerii Dunării Brăila și în special președintelui George Caranica pentru încrederea acordată și pentru acest proiect minunat pe care mi l-a propus.
Dunărea Brăila va crește și va crește rapid iar noi, jucătorii, ne vom asigura că acest lucru să se realizeze. Vă mulțumesc foarte mult și imi doresc să ne vedem în curând, în România”, a declarat Mayssa Pessoa.
Cea mai importantă medalie obținută de Mayssa în cariera de sportiv a fost titlul Mondial cu naționala Braziliei dar și Liga Campionilor în 2016.
Totodată, aceasta deține 2 titluri în Liga Națională din România, o medalie de aur obținută în Cupa României și una de argint.
În cariera sa, aceasta a mai evoluat în Franța și în Rusia, acolo unde a obținut medalii de argint si aur.
„Mă bucur că am reușit să aducem la Brăila un portar cu o asemenea experiență. Mayssa a fost foarte încântată de la început de când i-am prezentat proiectul și fără nicio ezitare a spus da. Este un portar cu experiență, un om ambițios și muncitor și sunt sigur că vom forma o echipă puternica”, a declarat președintele HC Dunărea Brăila, George Caranica.