Pe data de 1 Septembrie 2022 este programată runda cu numărul II din cadrul Ligii Florilor Mol, tur competițional, sezon 2022/2023. Dunărea Brăila va întâlni HC Zalău, joi, începând cu ora 17:30, în Sala Polivalentă din Brăila.
Biletele se vor pune în vânzare în ziua meciului, începând cu ora 16:00.
Meciul va putea fi urmărit în direct pe postul de televiziune PRO Arena iar cei interesați pot urmări scorul și marcatoarele și pe pagina Federației Române de Handbal accesând link-ul: https://frh.ro/meci.php?id=74186 .
Între anii 2020-2022, cele două echipe au disputat față în față 5 meciuri, 2 dintre ele fiind câștigate de echipa brăileană. Ultima întâlnire a avut loc în data de 05.02.2022, la Zalău. Partida s-a încheiat în favoarea echipei gazdă, scor final 26 – 24.
”Este primul meci oficial acasă și ne bazăm foarte mult pe publicul spectator. Venim de la Cisnădie după un egal și avem datoria ca acasă să bucurăm brăilenii cu un joc excelent și cu o victorie categorică. După cum spuneam la începutul sezonului, campionatul de anul acesta va fi foarte greu, echipele din România s-au întărit cu jucătoare foarte bune iar nivelul de joc este mult mai ridicat față de anii precedenți. Fetele noastre se ridică la nivelul așteptărilor, ne dorim să reintre pe teren cât mai repede și jucătoarele accidentate sezonul trecut, astfel ca apărarea Brăilei să fie cu mult mai bună. Hai, Brăila! ”
a declarat președintele HC Dunărea Brăila, Adrian Manole.
Etapa a III a este programată duminică, 4 Septembrie 2022, la ora 17:30, în Sala Traian din Râmnicu Vâlcea, împotriva echipei SCM RÂMNICU VÂLCEA.