TROFEUL CARPAȚI la junioare – HANDBAL LA ÎNĂLȚIME ÎN BRĂILA!


Orașul Brăila a fost ales ca oraş organizator pentru cel mai puternic amical de junioare. Astfel, în perioada 1 – 4 Martie 2023, în Sala Polivalentă din Brăila, va avea loc Trofeul Carpați la Junioare.

Handbalul brăilean este sprijinit la cote de performaţă, în Brăila fiind foarte mulţi iubitori ai acestei discipline sportive, echipa având un palmares bogat pe plan naţional şi internaţional. Rezultatele au venit de-a lungul timpului datorită implicării în plan financiar a autorităţilor locale, mai precis prin sprijinul Consiliului judeţean Brăila şi al Primăriei Brăila. Toate acestea au determinat Federaţia Română de Handbal să acorde încă o dată Brăilei onoarea organizării Trofeului Carpaţi, de data aceasta la Junioare.

Organizarea Trofeului Carpaţi la handbal feminin junioare reprezintă evenimentul sportiv al anului în Brăila iar la ediţia din acest an al turneului internaţional, România va participa cu o echipă, celelalte trei competitoare fiind naţionalele Norvegiei, Ungariei şi Slovaciei.

În perioada 20.02 – 01.03.2023 lotul Național de Junioare (2006 – 2007) este convocat la acțiunea de pregătire centralizată la Brăila. De la Dunărea Brăila Div A este convocată interul drept, Ana Maria Gavrilă.

”Organizarea acestui turneu amical reprezintă încă o cărămidă pusă de Brăila în construirea unei pepiniere de jucătoare românce cu calități sportive excelente. Dunărea Brăila se implică în pregătirea și promovarea sportivelor cu calităţi și dorință de afirmare și performanță, reînființând echipa de Divizie. Astfel acestea vor avea posibilitatea să crească și să fie promovate atât către echipa de senioare a clubului nostru cât și la loturile naționale ale României. Este o mare oportunitate pentru tot sectorul juvenil, pentru jucătorii și profesorii de handbal, un turneu în care toate echipele își vor etala procedeele tehnice și tactice. Totodată această competiție este o ocazie excelentă ca jucătoarele românce să facă o imagine bună tării pe plan internațional”,

a declarat Adrian Manole, președintele ”Dunărea Brăila”

Este a treia oară în istoria acestei competiţii când Trofeul Carpaţi are loc la Brăila.  Oraşul nostru a mai organizat acest turneu internaţional în anul 1978. Atunci, la competiţia internaţională au participat şase naţionale, RDG a câştigat competiţia, România A s-a clasat pe locul al doilea, iar URSS pe poziţia a treia. Următoarele trei locuri au fost ocupate în ordine de Ungaria, Iugoslavia şi România B.

Și ediția din 2019 a fost găzduită de Sala Polivalentă „Danubius” din orașul Brăila, între 31 mai și 2 iunie, și a fost câștigată de selecționata Angolei. Echipele participante au fost: Angola, Japonia și două selecționate naționale ale României.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry