Vătu, Dache și Razum au făcut spectacol în polivalentă! Brașov, învinsă la 5 goluri diferență!

Vătu, Dache și Razum au făcut spectacol în polivalentă! Brașov, învinsă la 5 goluri diferență!

 

 

HC Dunărea Brăila a obținut a patra victorie consecutivă pe teren propriu și al 6-lea succes de când a fost instalat pe banca tehnică profesorul Aurelian Roșca. Echipa brăileană a câștigat cu 30-25, după ce la pauză brașovencele au condus cu un gol, scor 15-16. Diferența în favoarea echipei brăilene s-a făcut în repriza a doua, când apărarea a mers mult mai bine, iar portarul Marina Razum a avut câteva intervenții excelente.

De remarcat este și performanța Elenei Dache, a cărei intervenții s-au dovedit a fi foarte importante pentru scorul final. Alături de Alina Vătu, Dache s-a remarcat atât în atac cât și în apărare, unde au făcut echipă bună, salvând de multe ori portarul, Marina Razum.

În urma acestei victorii HC Dunărea Brăila a egalat echipele din fața sa în clasament, acum fiind la egalitate de puncte cu CSM Slatina, SCM Gloria Buzău și HC Zalău, dar ultimele două au cu două jocuri mai puțin jucate decât Brăila și Slatina.

După prezentarea echipelor, doi reprezentanți ai galeriei echipei brăilene au oferit flori jucătoarelor celor două echipe cu ocazia zilei de 8 martie.

Victoria echipei brăilene poate părea surprinzătoare având în vedere poziția celor două echipe în clasament, însă returul a dovedit adevărata valoare a echipei și faptul că modificările, care au dus inclusiv la schimbarea antrenorului, de către conducerea clubului, au fost mai mult decât necesare.

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Alina Vătu -8 goluri, Elena Dache -7,  Diana Munteanu – 4, Cătălina Preda – 4, Diana Axinte – 3, Nicoleta Safta – 3, Ana Maria Berescu – 1. În poartă Marina Razum a avut 13 intervenții reușite. Au mai jucat: Gabriela Dobre, Nicoleta Tudor, Ștefania Epureanu, Natasha Krnic și Iryna Shutska. Cristina Gheorghe și Elena Manea nu au intrat pe teren, fiind accidentate, în timp ce Cătălina Preda a intrat doar la 4 aruncări de la 7 metri și ea acuzând probleme medicale.

În următoarea etapă HC Dunărea Brăila va juca în deplasare la liderul Ligii Florilor, SCM Râmnicu Vâlcea, meci la care, cu siguranță fetele lui Roșca vor face o imagine bună. Până atunci însă, campionatul se va întrerupe pentru acțiunile loturilor naționale A și B ale României. De la HC Dunărea au fost selecționate la Lotul B Alina Vătu și Diana Axinte.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry