Pentru pregătirea în condiții de siguranță epidemiologică a procesului de învățământ și a procesului electoral din data de 27.09.2020, Consiliul Județean pentru Situații de Urgență Brăila a hotărât ca în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Brăila, în care se organizează secții de votare, în zilele de 24.09.2020, 25.09.2020, 28.09.2020 și 29.09.2020 cursurile se vor desfășura in aceasta perioada numai on-line (scenariul roșu).
Reluarea cursurilor, se va face după scenariul în care au funcționat anterior desfășurării alegerilor (verde, galben sau roșu).
Personalul de îngrijire din unitățile în care sunt organizate secții de votare va asigura dezinfecția sediilor secţiilor de votare înaintea procesului electoral din ziua de 27.09.2020 și după încheierea acestuia.
Toate unitățile de învăţământ în care sunt organizate secții de votare vor întreprinde toate măsurile şi acţiunile organizatorice prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii și ministrului afacerilor interne nr. 1594/140/2020 privind stabilirea unor măsuri şi acţiuni de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfăşurarea în siguranţă a procesului electoral.