Inspectoratul Județean al Jandarmeriei Brăila a transmis o serie de informații cu privire la evenimentele petrecute noaptea trecută.
În primul rând, în imaginile transmise pe internet în care apare un minor, în stare de inconștiență, alături de ceea ce părea o baltă de sânge, s-a stabilit ulterior că în fapt era vorba de o eșarfă roșie care, după cum se vede și în imagini, a fost ridicată de un alt protestatar.
Mai mult, pe rețelele de socializare a fost distribuită informația falsă privind decesul unui protestatar.
”Recent, pe reţelele de socializare a fost lansată o informaţie falsă, referitoare la decesul unui protestatar din municipilu Brăila. Infirmăm această informaţie, niciuna dintre persoanele care s-au prezentat la unitatea de primiri urgenţe din Brăila nu a decedat. Reamintim că persoana prezentată pe reţelele de socializare care ar fi fost agresată şi sângerează, întinsă pe asfalt, este tot o informaţie falsă, întrucât ‘’pata de sânge” era de fapt o eşarfă, de culoare roşie.
Îi rugăm pe toţi cetăţenii care primesc această informaţie falsă să nu o distribuie. Informați-vă doar din surse oficiale!”, se arată într-un comunicat oficial al IJJ Brăila.