Au fost prinși! Minorii, care au traumatizat elevii de la Murgoci, au fost dați pe mâna Poliției!

Au fost prinși! Minorii, care au traumatizat elevii de la Murgoci, au fost dați pe mâna Poliției!

 

 

Un rol important, în prinderea acestor copii cu înclinații criminale, l-a avut chiar primarul municipiului Brăila. Marian Dragomir a povestit cum în discuții cu alți elevi și părinți a ajuns în posesia unor fotografii a infractorilor, care apoi au fost predate Poliției Locale pentru identificarea și prinderea lor.

Micii tâlhari provin din familii dezorganizate și și-au făcut un obicei din cerșit și amenințat pentru a face rost de bani. Copiii au recunoscut că banii îi cheltuie pe țigări și dulciuri.

Ca urmare a faptului că lucrurile sunt deosebit de grave și nu putem tolera în municipiul Brăila astfel de activități l-am contactat pe domnul Tănase(n.r. șeful Poliției Locale) i-am oferit imaginile respective, am efectuat, inclusiv eu, operațiuni de filaj. Am identificat locațiile în care aceștia merg și locuiesc. Cert este următorul lucru: în această dimineață cei trei infractori au fost identificați și prinși, aduși la sediul Poliției Locale. Vor fi predați Poliției Naționale și sper să nu mai văd picior de infractor pe stradă și în special aceștia, pentru că această soartă o vor avea cu toții”, a declarat primarul municipiului Brăila.

 

 

Pentru că sunt minori, cei trei tâlhari prinși în această dimineață vor scăpa ieftin, însă primarul consideră că responsabilitatea este a Direcției pentru Protecția Copilului care trebuie să intervină în acest caz.

Întrebați de sfaturile pe care le primesc acasă, de la părinți, copiii au spus că nu au fost trași la răspundere pentru faptele lor. Din acest motiv există posibilitatea ca părinții, care încurajează astfel de comportamente, ale copiilor, să fie retrași din drepturi.

Dacă ancheta desfășurată de Direcția pentru Protecția Copilului va scoate la iveală faptul că părinții știau de apucăturile micilor tâlhari, cei trei ar putea ajunge în grija statului.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry